Joi, 7 aprilie 2011, ora 19:00, în Pub Subway (Str. Războieni, Bacău), va avea loc o discuţie pornind de la romanul “Apropierea” de Marin Mălaicu-Hondrari, apărut în 2010 la Editura Cartea Româneasca.
“Toate aceste imposibile poveşti de dragoste între străini, mereu pe drum, în hoteluri sau rulând cu maşina, vagabonzi superiori care, înfruntându-şi tristeţile şi distanţele, se leagă unii de alţii „vorbind” pasional prin stări, gesturi (se fumează enorm), priviri şi cuvinte scoase din cărţi (dar mult mai puţine decât tăcerile), fac din „Apropierea” o carte extrem de frumoasă în mişcările ei interioare, de un fin erotism, dublat uneori de o vagă violenţă, o carte poetică şi seducătoare prin fiecare personaj şi, mai ales, prin fiecare frază, şlefuită aproape muzical.
Scriitura lui MMH, neostentativă, săracă în tropi şi cu fraze mai degrabă scurte, este însă deosebit de fluentă şi de rafinată, are o naturaleţe aproape hipnotică, cuceritoare oricum prin felul în care suprapune imaginile şi reflecţiile, epicul şi introspectivul. Venit dinspre poezie şi traducerea de poezie, MMH este printre cei mai recenţi stilişti intraţi în proza românească.” (Marius Chivu, „Adevărul”)