În perioada 9-19 aprilie 2011, la Muzeul Mihail Sadoveanu din Iaşi va avea loc vernisajul expoziţiei de grafică de carte “Sinestezii” de Laura Lucia Mihalca. Evenimentul este organizat de Muzeul Literaturii Române Iaşi şi Asociaţia Universul Prieteniei. Expoziţia va fi prezentată de Florin Buciuleac.
“ << Întâi a fost cuvântul… >>…apoi a trebuit ca el să fie luat în considerare, înţeles, analizat şi reconceptualizat. Ulterior, şi-a găsit plasticitate şi mai mare, prin intermediul imaginii.
Aşa s-a întâmplat şi în cazul editării scrierilor doamnei Dorina Neculce. A plecat de la o viaţă trăită când temător, când intens; cu bucurii, cu uşoare tristeţi sau clipe de melancolie şi mai ales cu multe introspecţii, încercări de a înţelege lumea şi sinele.
Simţim, intuim aceasta din poemele atât de sensibile pe care le-a scris şi pe care acum le împarte cu noi toţi, prin publicare.
Şi pentru ca scriitura să fie completă şi textul să capete culoare, la invitaţia doamnei Dorina Neculce, am ilustrat câteva din poemele sale din cadrul volumului Lumea din oglindă şi o parte din proza din volumul Dacă aş putea străbate timpul.
Pentru mine, aceasta a însemnat plăcerea întâlnirii cu textul, încercarea de a-l decodifica şi de a-l transpune într-un alt cod simbolic, plastic, de multe ori chiar pictural.
În scrierile Dorinei Neculce domină motivul oglinzii, al umbrei, al timpului – un timp legendar, un timp (pre)destinat. Am încercat să redau aceste căutări de sine prin experimente ludice şi bine definite, studiate, care au avut ca punct de pornire linia, punctul, pata, forma şi culoarea.
Expoziţia prezentă am intitulat-o “Sinestezii”, pentru că această colaborare a presupus o corelare între text şi imagine, o concretizare a unor stări – în ceea ce o priveşte pe doamna Dorina Neculce, şi o intuiţie şi empatie din partea mea.
Rezultatul acestei frumoase colaborări poate fi văzută în cadrul expoziţiei, prin intermediul lucrărilor Aşteptând un tren, Destin, Duminicile orbului, Îmi plec fruntea de Medee, Lumea din oglindă, Ochii umbrei mele, Orologiul de pe frunte, Pescăruşul, Poveste cu mistreţi, Stânca, Un orb să mă picteze şi Un trup far’adapost. (Laura Lucia Mihalca)