Joi, 7 aprilie 2011, ora 19:00, la Centrul de Introspecţie Vizuală din Bucureşti, va avea loc dezbaterea “Între luptă anti-comunistă şi rebeliune legionară. Manifestări naţionaliste în Piaţa Universităţii 1990”. Invitat: Costi Rogozanu. Dezbaterea este coordonată de Mihaela Michailov şi David Schwartz.
În 1990, Piaţa Universităţii a fost loc de întâlnire şi exprimare pentru orice bucureştean dornic să îşi exercite dreptul la libertatea de expresie. De la foşti deţinuţi politici la admiratori şi foşti membri ai partidelor istorice, de la intelectuali şi artişti până la mişcări muncitoreşti, de la jurnalişti proaspăt întorşi din Europa de Vest până la tineri folk-işti. În această pătură pestriţă, naţionalismul înţeles în strânsă legătură cu religia ortodoxă a fost, de la început, prezent şi adoptat de cvasi-majoritate ca valoare comună, “interzisă înainte de revoluţie”. Prezenţa icoanelor şi desele apeluri către rugăciune venite de la balcon erau privite de majoritate ca semne fireşti de exprimare a credinţei, imposibilă înainte, şi, astfel, de afirmare a democraţiei si libertăţii religioase.
Acest context confuz, în care ateismul era confundat cu comunismul, iar ideea iudeo-bolsevismului vinovat extern (şi unic) pentru regimul totalitar românesc era afirmată tot mai puternic, a permis şi încurajat renaşterea mişcării legionare şi înfiinţarea diferitelor grupări de extremă dreaptă. Chiar în cadrul Partidului Naţional Ţărănist (partid istoric de stânga, rebotezat “creştin şi democrat”), foşti legionari (Ion Puiu) organizau mişcări de tineret.
Cât de active au fost aceste grupări în Piaţa Universităţii? Care au fost datele de care s-a folosit conducerea F.S.N. pentru a numi mişcarea de protest “rebeliune legionară”? Au legitimat Piaţa Universităţii, şi apoi mineriada, mişcările de extremă dreapta din anii ‘90 şi 2000? Cum a ajuns Grupul Independent pentru Democraţie (asociaţie activă şi iniţiatoare a protestelor din piaţă) să protesteze, în prezent, împotriva drepturilor homosexualilor? Şi cum a ajuns Asociaţia Victimelor Mineriadelor să militeze pentru “recunoaşterea holocaustului evreilor împotriva românilor”? Au confiscat mişcările de extremă dreapta noţiunea de protest în spaţiul public românesc? Unde se situează linia fină care desparte naţionalismul înţeles ca patriotism şi ca respectare a valorilor româneşti, de xenofobie, homofobie şi fundamentalism religios?
