spot_img

Chinurile adevărului

Păcatul mărturisit e pe jumătate iertat!  Gândul acesta a venit imediat ce am aflat despre autodenunţul marelui poet Ioan Es. Pop cum că a semnat un document de colaborare cu Securitatea. De ceva vreme, apropiaţii poetului ştiau de intenţia lui Ioan Es. Pop de a se mărturisi public, prin intermediul unui text pregătit pentru săptămânalul „România literară”. De ceva vreme, fără să fie urmărit de „cercetătorii” CNSAS, Ioan Es. Pop nefiind membru în conducerea Uniunii Scriitorilor din România şi nefiind trimis spre „cercetare”!, poetul şi-a făcut grave procese de conştiinţă pentru un gest făcut la sfârşitul adolescenţei, pe când avea 17 ani. Aceste procese de conştiinţă l-au transformat şi fizic, şi psihic pe Ioan Es. Pop. Adevărul a ieşit la suprafaţă chiar prin mâna autorului „Ieudului fără ieşire”. Un gest care îi poate vindeca pe jumătate biografia şi care ne spune ceva şi despre caracterul unui om aflat, cândva, sub vremuri.

Ioan Es. Pop a ales calvarul asumării adevărului, cu toate consecinţele acestei alegeri. Adevăr care, repet, nu a ieşit printr-o dezvăluire a CNSAS ori pe „surse” ca în cazul multor acuzaţi că au făcut poliţie politică. Adevăr care sper să îl elibereze, cum a spus Mântuitorul!

Orice ar fi cu interpretarea ce va fi dată acestei mărturisiri, pentru mine Ioan Es. Pop e un poet tragic, cu literatura şi biografia sa!

Dan Mircea CIPARIU

Articole recomandate

3 COMENTARII

  1. Sunt alaturi de Ioan Es. Pop si admir gestul lui de a se autodenunta. Desi tirziu, e bine si acum. Putea foarte simplu sa nu o faca, avind in vedere ca la 17 ani – asta fijnd prin 1975 – , elev de liceu, minor, a putut pica intr-o plasa intinsa de securitate, securitate care, normal, ar fi trebuit sa se autodenunte din 1990, sa-şi divulge retelele de informatori, mai ales cei platiti si activi din interes si pentru obtinerea de avantaje, nu si in urma unor santaje. Acum am fi fost de mult eliberati de o armata de „cercetatori” bine platiti, care, odata cu divulgarea unui informator nu dau in vileag si pe securistii care au instrumentat acel dosar de la intocmirea lui pina la finalizare. Daca ar fi fost asa, cum ar fi fost si normal, cei aproximativ 500 de ofiteri ai securitatii ceausiste, unii dintre ei oameni de afacere prosperi, ar fi fost trasi pe dreapta, nu ar fi fost nicio pierdere pentru societatea romaneasca, ci, dimpotriva, un mare cistig. Am fi fost acum foarte departe si am fi scos din joc si clasa politica de care ne va fi greu sa scapam acum asa cum ne este foarte greu sa scapam de fosta securitate ceausista. Oricum, ar fi cazul ca CNSAS sa se retraga si sa lase totul pe seama altor cercetatori care sa faca cu adevarat dosarul de instanta publica doar pentru cei cu adevarat vinovati. Altfel vom asista la o vendeta a unora fata de altii, la un nesfirsit chin care nu ajuta cu nimic la insanatosirea societatii romanesti.
    Pina la urma, ar trebui de vazut, in cazul lui Ioan Es. Pop daca a facut cu adevarat politie politica si daca de pe urma informatiilor date de el a suferit cineva. Si mai ales cit a dirat relatia lui cu fosta securitate. Se stie ca un procent foarte mare din populatia Romaniei a avut de a face, intr-un fel sau altul, cu securitatea ceausista, insa doar un procent foarte mic le-a facut si jocul murdar ofoterilor de securitate, lasindu-se coprupti, fie cu bani, fie cu avantaje materiale de alta natura. Aceia sunt cu adevart de condamnat. In rest, sa se lase totul in seama timpului.

  2. Timpul scurs din decembrie 1989 si pina azi, a adincit groapa din conştiinţe, în loc să o acopere … ! Sfîntul Augustin spunea: Exista pe lumea asta un singur lucru pe care nici Dumnezeu nu-l poate face: să facă nefăcute cele ce s-au făcut! Văzînd că se îngroaşă rîndul celor care au căzut sub păcatul delaţiunii în perioada comunistă, cei care nu am căzut ar trebui să mulţumim Cerului că nu trebuie să ne chinuim conştiinţele azi!
    Eugen Suciu, care a intrat si el in posesia unei liste cu turnători, dintre cei care l-au lucrat mărunţel, unul harnic de tot ar fi şi el scriitor, Lucian Strochi, de loc din Petroşani, actualmente in Piatra Neamţ. Şi-a făcut mîna de scriitor, nu-i aşa? Dar vorba lui Nicolae Manolescu, spusă în momentul în care a fost vorba de Eugen Uricaru: Conştiinţa sa să îl judece!
    Ca şi în cazul lui Ion Groşan şi în acesta, al lui Ioan Es. Pop, regretul depăşeşte înţelegerea, iar înţelegerea depăşeşte vinovăţia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508