La Editura Humanitas va apărea volumul “Ultima frontieră. Un studiu înnoitor asupra vieţii şi a morţii” de Sam Parnia. Aceasta este „o carte care redefineşte tot ceea ce ştim despre conştiinţă.“, a scris BBC Focus Magazine.
Doctorul Sam Parnia, specialist în medicina de urgenţă, a demarat în 1997 primul studiu empiric care îşi propune să răspundă la una dintre cele mai incitante întrebări privind natura umană: „Ce se întâmplă, de fapt, când murim?“ Volumul de faţă reconstituie istoria acestei iniţiative curajoase, unică în lumea ştiinţifică.
Ducând mai departe cercetarea lui Raymond Moody din “Viaţa după viaţă”, Sam Parnia a avut la dispoziţie nu numai cunoştinţele teoretice, ci şi tehnologia necesară pentru a testa validitatea aşa-ziselor experienţe ale morţii iminente – trăiri lucide şi coerente ale unor pacienţi aflaţi în plin stop cardiac. Odată demonstrată veridicitatea acestor experienţe, se naşte o întrebare cu implicaţii covârşitoare pentru modul în care înţelegem omul: „Poate conştiinţa funcţiona în lipsa oricărei activităţi cerebrale?“
Sam Parnia este unul dintre cei mai cunoscuţi experţi în domeniul inovator al experienţelor morţii iminente (EMI) şi fondatorul primului centru de cercetare care vizează problema conştiinţei. Medic de profesie, Parnia a absolvit Guy’s, King’s and St Thomas School of Medicine în 1995 şi a obţinut doctoratul în biologie celulară la University of Southampton în 2006. După specializări în pneumologie şi medicină de urgenţă la Cornell University din New York, a predat la Stony Brook Medical Center. În paralel cu practica medicală şi profesoratul, a iniţiat ample studii empirice, în încercarea de a stabili natura legăturii dintre conştiinţă şi activitatea cerebrală, prin examinarea experienţelor de moarte clinică. Aventura ştiinţifică a doctorului Parnia, care a prilejuit şi apariţia volumului „Ultima frontieră”, a suscitat mult interes în forurile de specialitate, dar şi în mass-media, făcând obiectul unor documentare de televiziune (la BBC, Discovery, National Geographic) şi al unui număr impresionant de conferinţe.