La Editura Dacia XXI a apărut volumul “Balade, colinde şi bocete din Maramureş” de Ion Bârlea, cu o prefaţă semnată de Iordan Datcu.
“Se împlinesc acum, în anul 2011, 87 de ani de la apariţia, la Editura Casei Şcoalelor, a celor două volume ale lui Ion Bârlea, Balade, colinde şi bocete din Maramureş şi Cântece poporane din Maramureş. Descântece, vrăji, farmece şi desfaceri. Se împlinesc, totodată, 43 de ani de când am reeditat colecţia, în două volume, la Editura pentru Literatură.
Opţiunea mea, norocoasă, pentru reeditarea acestei colecţii a fost determinată de importanţa ei, de prestigiul autorului ei, consolidat şi de colaborarea lui cu Béla Bartók şi Tiberiu Brediceanu, toţi trei intenţionând să tipărească împreună culegerile făcute de ei în Maramureş, dorinţă care nu s-a împlinit, în primul rând pentru că Academia Română nu avea fondurile necesare. M-a întărit în convingerea mea de a o reedita şi bunele ecouri critice de la apariţie, recenziile semnate de Ovid Densusianu („Grai şi suflet”, 1925), Nicolae Iorga („Ramuri”, 1925), Artur Gorovei („Şezătoarea”, 1925), Traian Gherman („Comoara satelor”, 1925), Gh. Tulbure („Cele trei Crişuri”, 1925) şi Vasile Bogrea („Dacoromania”, 1927). A contat foarte mult că părintele Ion Bârlea era în viaţă şi mi-a dat cărţi, mai mulţi ani din „Gazeta maramurăşană”, pe care o scosese la Sighet, mi-a dat o lungă autobiografie, a corespondat cu mine, ne-am văzut de multe ori în casa sa de pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti. Omul Ion Bârlea era de o mare distincţie sufletească şi ea i-a fost remarcată de toţi cei care l-au cunoscut. G. T. Kirileanu, care are marele merit de a fi structurat colecţia, de a-i fi găsit editură şi de a-i fi făcut corecturile, îi scria astfel lui Ion Bârlea, la 24 august/6 septembrie 1912, după ce-i făcuse, împreună cu George Vâlsan, o vizită în Maramureş: „Dar n-a fost zi în care să nu mă gândesc cu drag şi înălţare sufletească la călătoria făcută în Maramureş cu prietenul Vâlsan şi mai cu samă la cele două zile şi două nopţi petrecute în preaiubita D-stră casă, unde am fost înconjurat cu atâta dragoste frăţească. M-am întors din Maramureş cu un spor de credinţă în viitorul neamului românesc şi cu dulcea şi rara bucurie ce este inima unui om bun pe toată viaţa. Oameni ca D-stră, un soţ şi o soţie atât de potriviţi în dragoste, şi la bine şi la jertfe, rar mi-a fost dat a întâmpina şi de aceea rog fierbinte pe Dumnezeu să vă apere de toate relele şi de toţi vrăjmaşii şi să vă ajute în munca nepreţuită desfăşuraţi, precum şi în creşterea norocită a vlăstarelor D-voastră”.
Pentru ca să constat dacă cele înregistrate de Ion Bârlea între anii 1904 şi 1913 mai erau vii, am făcut, în 1967, o cercetare în comuna sa natală, Berbeşti, rezultatul acestei anchete publicându-l într-o anexă. Ediţia, a cărei tipărire a fost sprijinită de factorii de decizie de la Editura pentru Literatură, Ion Bănuţă, Ioan Şerb şi Mihai Şora, a avut norocul să apară în condiţii excelente la tipografia bucureşteană Arta Grafică, în interiorul celor două volume fiind plasate multe fotografii. Am reprodus câteva melodii din colecţia lui Tiberiu Brediceanu, 170 melodii populare româneşti din Maramureş, ale cărei texte literare fuseseră notate de Ion Bârlea.
A mai fost o mare satisfacţie a mea: părintele Ion Bârlea şi-a văzut tipărite elegantele volume. Avea să se stingă din viaţă la 13 mai 1969, la Bucureşti. Împlinise 86 de ani.
Se cuvine să menţionez că ediţia a fost întâmpinată de călduroase recenzii, semnate de Ligia Bârgu („Revista de etnografie şi folclor”, 1969, 4), Ion Apostol Popescu („Tribuna”, 1969, 4), Dumitru Lazăr („România literară”, 1969, 11), Ovidiu Papadima („Revista de istorie şi teorie literară”, 1969, 2), Valeriu Rusu („Limba română”, 1969, 2), Ion Şeuleanu („Studia Universitatis Babeş-Bolyai”, series „Philologia”, 1969, 2) şi Ion Taloş („Jahrbuch für Volksliedforchung”, 1970).
Reeditarea colecţiei lui Ion Bârlea la Editura Dacia XXI o socotesc un act de cultură, pe care îl primesc cu o deosebită satisfacţie intelectuală.”, a scris Iordan Datcu în prefaţa cărţii.
