Prietenul Dan Mircea Cipariu a scris nu demult pe « Agenţia de Carte » despre « Terorismul cultural pe Net! ». Este un fenomen neliniştitor prin amploare. Cipariu afirma că « Sunt mulţi scriitori şi intelectuali autentici care şi-au retras colaborările din pagini web ori din ziare în urma abuzurilor de limbaj şi de logică exultate pe forumuri ori în locurile virtuale dedicate comentariilor unor articole şi unor texte».
Aşa-i, acesta-i adevărul. Dar nu înseamnă că poziţia acestor scriitori şi intelectuali este cea corectă, deşi e de înţeles psihologic. Ei abandonează un mediu comunicaţional cu potenţial imens cedând în faţa impostorilor, a «teroriştilor culturali » . Ca să evidenţiez pregnant eroarea, spun: oamenii trebuie să renunţe la zborul cu avioanele de frica atentatelor şi să călătorească, mai încet, doar cu vapoarele şi trenurile? Apoi, deşi s-ar putea să sune deplasat prin diferenţa de amploare- SUA ar trebui să-şi cedeze poziţiile şi să-şi încalce principiile în urma presiunilor lui Ben Ladin şi a altora ca el, cu gândire de cavernă? Sunt convins că nu. De pe urma fricii câştigă “băieţii răi”, şi în cazul culturii, şi în cel al relaţionărilor internaţionale. Iar viitorul fără mediul virtual este ca şi cum am perora despre aprinderea focului în absenţa scânteii.
Pe lângă lărgirea numărului cititorilor, netul alungă distanţele, şterge măcar şi parţial demarcaţia între capitală şi provincie. Deşi nu locuiesc în Bucureşti, mi-am făcut o mulţime de prieteni printre scriitori prin intermediul netului. Şi pe Cipariu, că tot l-am amintit, l-am cunoscut astfel. Nu ştiu cum m-aş descurca în prezent fără internet, care mi-a devenit o a doua mână dreaptă. Cu toate că pentru mulţi o să pară neverosimil, prin intermediul internetului am luat legătura anul trecut cu editura “Tritonic”, care mi-a publicat pe cheltuiala sa romanul “Zilele mele cu Renata”. Contractul l-am semnat prin poştă şi l-am cunoscut pe directorul editurii abia după perfectarea actelor. Zilele trecute am semnat tot prin poştă contractul pentru volumul de proză scurtă “Deania neagră”, cu editura bucureşteană “Herg Benet”. Urmează să apară în mai, tot pe cheltuiala editurii. I-am contactat pe Facebook. Pe Alexandru Voicescu, directorul de la “Herg Benet”, încă nu l-am văzut la faţă decât în fotografii.
Ce aş fi câştigat dacă nu utilizam netul, de teama celor nărăviţi la înjurături? Şi am fost înjurat destul, pentru articolele politice. Aş fi publicat cărţile, mai ales pe fondul crizei? Mă îndoiesc. Fiecare să tragă ce concluzie doreşte.
Alexandru Petria
Se zicea în trecut că ideile vorbesc de la sine, dacă nu se apără singure, atunci nu merită să fie apărate. Confuzia discursivă în care trăim (şi asta nu din vina comunicării abundente ci din lipsă de disciplină interioară şi din lipsa de pasiune pentru gândirea sinceră, autentică) face ca apărarea propriilor idei aruncate în groapa cu lei a sferei publice să devină o datorie. În acelaşi timp există mijloace de a proteja scrierile de comentariile lipsite de sens sau de bune intenţii. A selecta şi modera comentariile nu constituie în WWW o formă de cenzură ce mărgineşte libertatea de exprimare. Oricine poate folosi World Wide Web pentru a-şi publica opiniile, nu este necesar să o facă în imediata apropiere a unui text prin mijlocirea unor pagini imense de comentarii, pe care oricum nimeni nu le poate citi de la un capăt la altul fără a investi mai mult efort decât în textul original.
Cât despre atitudinea autorilor, abandonarea spaţiului public digital înseamnă a abandona exact acea parte din public care are mai multă nevoie de ei, cei pentru care, din lipsă de mijloace, alte canale de comunicare culturală sunt improbabile.
Şi, în plus, abandonul contribuie la acreditarea ideii că vorbele proaste sunt mai puternice decât cele inteligente, că atitudinile de prost gust sunt legitime, prin simplul fapt că se manifestă public. În fond, şi prezenţa online cu idei pe care le aperi consecvent, după regulile unei conversaţii raţionale, e o formă de rezistenţă, chiar una fundamentală. Tipul de rezistenţă care se potriveşte unei comunităţi democratice unde libertatea de exprimare este garantată la modul absolut. Pentru că nu cunosc vreun rău social ori politic care să nu pornească de la prostul gust, de la lipsa de jenă faţă de amestecuri nepotrivite de valori, vicii, cuvinte.
Foarte la obiect, Ovidiu Gherasim-Proca.