Institutul Cultural Român de la Stockholm sărbătoreşte pe 5 şi 7 aprilie 2011, 100 de ani de la naşterea lui Emil Cioran, printr-un program care cuprinde proiecţia în premieră suedeză a filmului „Apocalipsa după Cioran” de Gabriel Liiceanu şi Sorin Ilieşiu şi o dezbatere despre receptarea operei lui Cioran în Suedia.
Documentarul ”Apocalipsa după Cioran” are la bază cel mai lung interviu acordat vreodată de Cioran, după o viaţă întreagă în care acesta a refuzat atenţia presei. Filmările s-au realizat la Paris, între 18 şi 20 iunie 1990. Dialogul dintre Emil Cioran şi Gabriel Liiceanu a fost ulterior publicat în volum, fiind tradus şi în suedeză (Dualis 1997, trad. Dan Shafran & Åke Nylinder). Filmul va fi proiectat la sediul ICR Stockholm pe 5 aprilie, la ora 17.30 şi pe 7 aprilie, la ora 18.30, şi va fi prefaţat de o scurtă prezentare susţinută de Dan Shafran.
Programul din 5 aprilie 2011 va mai cuprinde lecturi din opera lui Cioran în interpretarea actorului Christian Fex şi o discuţie între trei personalităţi ale culturii suedeze: Ann Heberlein, romancier, teolog şi filosof, Aris Fioretos, scriitor şi traducător, şi Lasse Söderberg, scriitor, eseist şi primul traducător al lui Emil Cioran în limba suedeză.
Lista traducerilor în suedeză cuprinde volumele „De l’inconvénient d’être né” (1986), „Syllogismes de l’amertume” (1989), „Histoire et utopie” (1992) şi „Pe culmile disperării” (1998).