„Cazul” GROŞAN

Preluăm, cu permisiunea autorului şi a Academiei Caţavencu, un text scris de Ştefan Agopian despre „cazul” Groşan, „Sper că rezultă clar pentru toată lumea, chiar şi pentru dl Manolescu, că Groşan nu a fost trimis în Occident de către Securitate cu vreo misiune. Ba chiar mai mult, după călătorie, Groşan s-a întors contaminat de ideile „elementelor ostile din exterior“, idei pe care nu s-a ferit să le spună verde-n faţă unui ofiţer de Securitate”, a scris Ştefan Agopian. Cunoscutul prozator şi jurnalist şi-a încheiat textul astfel: „Dl Manolescu ar trebui să înţeleagă că una e să scrii anapoda despre cărţile confraţilor şi alta e să te joci cu destinul unui om. Ar trebui să-şi ceară scuze atît faţă de Groşan, cît şi faţă de cititorii României literare, pe care i-a dezinformat. Să nu uităm, totuşi, afirmaţia foarte gravă a dlui Manolescu, nesusţinută de nici o probă, care-l punea pe Groşan cu spatele la zid: „a fost expediat în Germania şi în Franţa ca să culeagă informaţii despre emigraţie. S-a întors la timp cît să apuce să i le comunice comanditarului, înainte de a începe revoluţia“. Publicăm integral textul scris de Ştefan Agopian şi publicat de săptămânalul „Academia Caţavencu”.

Nu cu multă vreme în urmă, lumea literară şi nu numai a fost frisonată cînd s-a aflat pe căi neoficiale că Ioan Groşan, cunoscut prozator şi ziarist, a fost informator. Groşan s-a apărat într-un interviu, explicînd că a acceptat să colaboreze cu Securitatea pe cînd era în armată, după ce intrase la facultate, că securiştii l-au speriat ameninţîndu-l că nu va mai pupa să fie student dacă nu acceptă. Cîţiva prieteni au dat declaraţii în favoarea lui Groşan şi lucrurile păreau să intre pe un făgaş normal: o rătăcire de tinereţe a unui tînăr debusolat şi speriat. Dar iată că revista România literară, condusă de dl Nicolae Manolescu, care este şi preşedintele Uniunii Scriitorilor, a hotărît să redeschidă cazul şi în numărul 9, din 4 martie a.c., a publicat fragmente din dosarul de Securitate al lui Groşan. A început cu prima parte, cu rătăcirea din tinereţe, care confirma zvonurile: la 19 ani, fiind în armată, Groşan a acceptat colaborarea, a semnat un angajament, a primit un nume conspirativ şi timp de patru ani a dat mai multe note informative, strînse în două dosare de 22 de file şi, respectiv, 16. După care, la terminarea facultăţii, a refuzat să mai colaboreze şi dosarul lui a fost clasat. În acelaşi număr al revistei, dl Manolescu a publicat un editorial în care explică de ce a hotărît să facă public dosarul. Groşan, susţine domnia sa, a colaborat nu numai în tinereţe, ci în ’89 a fost reactivat şi trimis în străinătate (Franţa şi Germania) pentru a spiona diaspora intelectuală românească. Iată ce susţine dl Manolescu: „Securitatea l-a recrutat pe Groşan de două ori (prima oară a semnat angajamentul de rigoare). Odată în 1974, a doua oară în 1989. Numele de cod au fost Radu Greceanu, respectiv Gavrilă“. După care dl Manolescu scrie că, sub numele de cod Gavrilă, Groşan „a fost expediat în Germania şi în Franţa ca să culeagă informaţii despre emigraţie. S-a întors la timp cît să apuce să i le comunice comanditarului, înainte de a începe revoluţia“. Acuzaţia e gravă şi schimbă complet datele problemei. Şi iată că în numărul 10 al revistei au apărut şi documentele din ’89. Citite superficial, cum se pare că a făcut dl Manolescu, ele îl prezintă pe Groşan ca pe un fel de monstru. Citite atent, ele îl transformă pe cunoscutul prozator într-o altă victimă a Securităţii. Dar s-o luăm uşurel. Într-un raport din 06.12.1989, apare următoarea informaţie consemnată olograf de un anume maior Toader: „În context (Groşan, n.m.) a făcut referiri la recenta călătorie în Franţa în perioada 10.10-10.11 (1989, n.m.), beneficiind de o invitaţie a unei vechi relaţii, scriitorul N.(icolae) B.(reban), care i-a şi depus în cont 800 de franci francezi“ (sumă obligatorie pe vremea aceea pentru a putea primi viză pentru Occident). Aţi reţinut, sper: Groşan a fost în Occident în perioada 10 oct. – 11 nov. 1989. Ce se întîmpla în acest timp la Bucureşti? Acelaşi mr. Toader face pe 16 octombrie un „raport de luare în studiu“ a lui Groşan pentru a fi folosit ca informator în străinătate şi propune: „Faţă de cele raportate, avînd în vedere necesitatea de reţea informativă în acţiunea «IOVAN», propunem luarea în studiu a lui G.(roşan) I.(oan), în viitor «GAVRILĂ», în scopul recrutării sale ca informator şi stabilirii posibilităţilor de a fi folosit în acţiunea deschisă asupra lui E.(mil) H.(urezeanu)“. Deci, în timp ce Groşan era în străinătate (plecase, nu uitaţi, pe 10 oct.), Securitatea se gîndea să-l recruteze. Ca s-o facă trebuia să aştepte ca Groşan să se întoarcă. Între timp, propunerea mr. Toader a fost aprobată (pe 31.10.1989) de superiori, cu recomandarea: „Primul contact cu «GAVRILĂ» va fi realizat de mr. TOADER CORNEL, împreună cu cpt. MODESCU FLORIN, avînd ca scop cunoaşterea şi tatonarea elementului…“. Acest prim contact de „cunoaştere şi tatonare“ a fost realizat pe data de 4.12.1989 şi a fost singura întîlnire a lui Groşan cu Securitatea, iar asta s-a întîmplat după întoarcerea lui din Occident: „La data de 04.12 a.c., scrie acelaşi mr. Toader într-un raport din 06.12.1989, s-a organizat primul contact cu «GAVRILĂ», discuţiile fiind purtate între orele 13,30-19 la braseria TURIST şi restaurantul BUCIUM. Ofiţerul şi-a declinat calitatea şi s-a legitimat (la solicitarea elementului)“. La discuţie a participat „cu aprobarea conducerii profesionale“ şi cpt. MODESCU FLORIN. Cei doi au condus discuţia spre Emil Hurezeanu şi Groşan nu s-a ferit să spună că e prieten cu acesta şi că s-au întîlnit la München. În urma discuţiei de cinci ore şi jumătate, mr. Toader a întocmit patru rapoarte, toate conţinînd formula „în discuţiile purtate la data de 04.12 a.c.“. Trei rapoarte sînt datate 05.12 şi unul 06.12. Deci la o zi, respectiv două, de la întîlnirea cu Groşan. Aşa se face că noi nu ştim ce-o fi spus Groşan. Tot ce ştim este ce a avut chef să consemneze mr. Toader. Acesta este însă precaut după ce constată că „elementul“ e profund nemulţumit de situaţia sa şi a colegilor scriitori tineri, care nu sînt primiţi în Uniunea Scriitorilor, nu au dreptul să călătorească ş.a.: „«GAVRILĂ» în contextul discuţiilor a afirmat“, scrie mr. Toader, „că dacă nu i se permitea recenta deplasare în străinătate, la ora actuală era disident“. Concluzia mr. Toader este următoarea: „apreciem că poziţia adoptată de «GAVRILĂ» se datorează în bună măsură influenţelor existente asupra sa de elementele ostile din exterior cu care a intrat în contact, care i-au alimentat nemulţumirile raportate“. Sper că rezultă clar pentru toată lumea, chiar şi pentru dl Manolescu, că Groşan nu a fost trimis în Occident de către Securitate cu vreo misiune. Ba chiar mai mult, după călătorie, Groşan s-a întors contaminat de ideile „elementelor ostile din exterior“, idei pe care nu s-a ferit să le spună verde-n faţă unui ofiţer de Securitate. După întîlnirea din 4 decembrie nu este consemnat nici un alt contact şi dosarul SIE nr. 57308 este clasat în 1990 deoarece „problemele pentru care a fost selecţionat (să fie recrutat, n.m.) nu mai constituie obiectiv al activităţii noastre“. Cred că Ioan Groşan a făcut o greşeală cînd s-a hotărît să accepte o întîlnire cu doi securişti după întoarcerea din străinătate. O posibilă explicaţie a acestei întîlniri o dă chiar Groşan, e drept, prin gura aceluiaşi maior Toader: „Nu doreşte să fie numit «informator», dar doreşte şi acceptă în continuare un dialog cu organele de securitate, fiind convins că în acest mod s-ar putea rezolva multe probleme arzătoare din sfera oamenilor de litere“. O naivitate sau pur şi simplu dorinţa (firească, pînă la urmă) de a le spune securiştilor că el, unul, s-a săturat de regimul Ceauşescu. Dar de aici pînă la acuzaţiile pe care i le-a adus dl Manolescu e cale lungă. Este clar că acesta a citit, ca de obicei, superficial documentele publicate în revista pe care o conduce. Dl Manolescu ar trebui să înţeleagă că una e să scrii anapoda despre cărţile confraţilor şi alta e să te joci cu destinul unui om. Ar trebui să-şi ceară scuze atît faţă de Groşan, cît şi faţă de cititorii României literare, pe care i-a dezinformat. Să nu uităm, totuşi, afirmaţia foarte gravă a dlui Manolescu, nesusţinută de nici o probă, care-l punea pe Groşan cu spatele la zid: „a fost expediat în Germania şi în Franţa ca să culeagă informaţii despre emigraţie. S-a întors la timp cît să apuce să i le comunice comanditarului, înainte de a începe revoluţia“.

Ştefan AGOPIAN
http://catavencu.ro/%E2%80%9Ecazul%E2%80%9C-grosan-42724