La 1 martie 2011, AgenţiadeCarte.ro împlineşte un an de existenţă pe care îl serbează alături de cei peste 150.000 de mii de vizitatori unici care i-au răsfoit virtual paginile. Prima producţie editorială românească pe web, prima agenţie de ştiri şi comentarii on-line dedicată industriei editoriale din România, evenimentelor de carte şi scriitorilor români, care adună în acelaşi loc informaţii la zi din industria editorială şi din spaţiul cultural autohton, a pornit la drum cu o echipă formată din: Dan Mircea Cipariu (publisherul şi iniţiatorul proiectului), Andra Rotaru (editor coordonator), Mihai Zgondoiu (artist vizual) şi Adriana Cocic (webmaster). Proiectul realizat de Asociaţia EURO CULTURART din Bucureşti s-a dovedit unul viabil, singura competiţie dându-se pentru prezentarea unor informaţii de calitate.
Pe parcursul unui an de existenţă, AgenţiadeCarte.ro a fost partener media şi a prezentat numeroase proiecte şi evenimente culturale, umanitare, a creat o legătură atât între scriitorii români aflaţi în afara graniţelor, cu cititorii din România, dar şi între comunităţi culturale diverse, locale sau din afară, a luat pulsul la zi al celor mai importante evenimente de carte şi a întreţinut un dialog nediscriminativ cu artiştii şi cititorii. Ca o împlinire şi confirmare a acestui prim an de existenţă, AgenţiadeCarte a fost nominalizată la Premiile Radio România Cultural pe anul 2010, secţiunea “Web-site-uri culturale”. Totodată, Dan Mircea Cipariu şi AgenţiadeCarte.ro au primit la începutul anului 2011, “Premiul de excelenţă al revistei “Dunărea de Jos”.
„AgenţiadeCarte este un loc în care triburile şi talibanii din cultura noastră au fost invizibilizaţi, cât a fost cu putinţă. Fidel viziunii estetice a lui Eugen Lovinescu, am mizat pe opera literară şi nu pe biografia şi caracterul scriitorilor ori a oamenilor de cultură. Astfel, am putut crea, împreună cu cititorii AgenţieideCarte, o comunitate de carte eliberată de pusee egolatre ori politice. Acesta a fost motivul pentru care, cred, foarte mulţi intelectuali români, din toate taberele politice, au susţinut şi semnat Protestul şi apoi Greva fiscală împotriva supraimpozitării drepturilor de autor în vara anului trecut. Faptul că am depăşit, după un an de la înfiinţare, peste 150.000 de vizitatori unici şi că în luna februarie am avut peste 25000 de vizitatori unici, ne dovedeşte, cu asupra de măsură, că poate exista pe Net şi o audienţă de calitate, o audienţă care să fie atrasă de valori spirituale şi elitare. După un an de existenţă, AgenţiadeCarte a devenit o instituţie culturală şi de media pe care pariază tot mai mulţi cititori şi intelectuali. Evenimentele culturale pe care le-a creat şi sprijinit AgenţiadeCarte – printre ele, amintesc recenta Gală a Tinerilor Scriitori/Cartea de Poezie a anului 2010 – fac parte din strategia noastră de promovare a operei intelectuale româneşti, într-o lume care va paria tot mai mult pe valorile identitare. Primenirea instituţiilor culturale şi crearea unor structuri şi mecanisme transparente pentru operele şi produsele culturale vor fi susţinute permanent de AgenţiadeCarte şi Asociaţia EURO CULTURART. Cu modesta noastră contribuţie, soarta scriitorului ar putea fi una mai bine valorizată în societatea cunoaşterii. Echipei şi colaboratorilor AgenţieideCarte le transmit să aibă acelaşi entuziasm şi generozitate pentru faptele culturale autentice ale României din viitorul apropiat şi îndepărtat”, a declarat Dan Mircea CIPARIU, publisher-ul AgenţieideCarte.ro.
“M-am alăturat echipei AgenţieideCarte.ro cu o oarecare teamă, în plină criză economică şi pe un fond de instabilitate în toate domeniile vieţii culturale. În timp, AgenţiadeCarte s-a construit şi s-a definit în spaţiul virtual. De-a lungul timpului, am avut ocazia să intru în contact cu persoane minunate, de la scriitori la artişti plastici, să particip la evenimente şi să văd cu alţi ochi multe dintre mecanismele aparent mărunte din spatele promovării unui produs cultural.” (Andra Rotaru)
La pagina web http://www.youtube.com/watch?v=V3s4Le71Uuw&feature=player_embedded#at=88 puteţi urmări o înregistrare video în cadrul emisiunii “Art Cultura”, realizată de Dragoş Ghiţulete pentru postul de radio RFI, cu ocazia sărbătoririi unui an de existenţă a AgenţieideCarte.ro.
În presa culturală, revista 22 a publicat punctual unele dintre reuşitele AgenţieideCarte, iar mai multe detalii găsiţi accesând: http://www.revista22.ro/?c=Agen%26%23355;ia
Planurile de viitor ale AgenţieideCarte.ro se vor materializa şi în continuare, alături de cititorii şi consumatorii de informaţii culturale de calitate, şi, sperăm, din ce în ce mai interactivi şi numeroşi.
La mulţi ani!
LA MULTI ANI! LA MULTE CARTI SI MULTE SUCCESE NOI SI FRUMOASE!