„Aşa nu se face, Adevărul holding!”: Cazul Tolstoi. Plagiatul secolului, de Aura Christi

În 2005, la Editura Ideea Europeană a apărut “Jurnal” (vol. I-II) de Lev Tolstoi, ediţia a III-a, cea mai completă, în traducerea Janinei Ianoşi, cu o selecţie, prefaţă, note şi tabel cronologic de Ion Ianoşi. În anul 2008, la Adevărul Holding (AH), volumul apărea cu titlul “Memorii” de Lev Tolstoi, în traducerea lui Gheorghe Stanca/ pseudonim: Ghenadi Strungar. Aura Christi lămureşte cititorii despre adevărurile mai puţin vizibile ale lumii editoriale şi, mai cu seamă, asupra acestui caz. Redăm, integral, textul domniei sale, mai jos:

“Am început, acum mai bine de doi ani, un proces împotriva AH, fiind ameninţaţi într-o notificare de Adevărul holding, prin avocaţii săi, că ne vom alege cu dosare penale etc., dacă nu vom achita subsemnata şi Janina Ianoşi câte 50.000 de euro, iar trustul Ideea Europeană – 100.000 de euro, aceste sume urmând să se dubleze în cazul în care…

Juristul Vasile Potlog susţinea sus şi tare, ridicând arătătorul mâinii drepte: „Nici într-un bordel nu-ţi poţi permite să spui şi să faci orice. Cu atât mai mult, într-o sală de judecată…” Bunicul meu spunea aceste lucruri în perioada interbelică. Ce vremuri! Noi suntem în anul de graţie 2011, în România începutului de Mileniu al III-lea. Mai gravă decât criza economică ce bântuie ţara noastră – şi se pare că o va mai bântui încă o vreme bunicică – este criza morală fără precedent. Se poate spune orice, în orice context, oricui, fără limite, fără perdea, fără Dumnezeu, uitându-se – sau mai grav, în cazul anumitor indivizi, neştiindu-se – că aşa nu se face!

Cazul Tolstoi – plagiatul secolului? Este una dintre cele mai incredibile experienţe de care avem parte în ultimii mai bine de doi ani. Mă refer la celebrul cuplu spiritual Janina şi Ion Ianoşi, creatorii ediţiei Jurnal (vol. I-II) de Lev Tolstoi – ediţie care face parte din patrimoniul spiritual al României, traducerea aparţinându-i Janinei Ianoşi, cu o selecţie, prefaţă, note şi tabel cronologic de Ion Ianoşi – două tomuri masive, de peste o mie de pagini, apărute, în 2005, Ediţia a III-a, cea mai completă, la Editura Ideea Europeană. Mă refer la trustul Fundaţia Culturală Ideea Europeană şi Editura Ideea Europeană. Şi, nu în ultimul rând, mă refer la… mine însămi. E ştiut din presa naţională, care a scris pe larg despre acest subiect în mod constant – e adevărat că s-a aflat târziu cine anume este „făptaşul”, „fantoma” plagiatorului bântuind, după cum s-a scris, literele româneşti – că ediţia menţionată a fost plagiată, piratată, vandalizată de Gheorghe Stanca/ pseudonim: Ghenadi Strungar, şi a apărut, cu titlul fals, abuziv Memorii – Tolstoi n-a scris niciodată memorii! – în toamna anului 2008, la Adevărul Holding (AH). Am început, acum mai bine de doi ani, un proces împotriva AH, fiind ameninţaţi într-o notificare (vezi dosarele publicate în primăvara anului 2009 în Contemporanul, precum şi extrasele din presă de pe google, dând motor de căutare caz tolstoi – plagiatul secolului, adevărul holding – ideea europeană), fiind, aşadar, ameninţaţi de Adevărul holding, prin avocaţii săi, că ne vom alege cu dosare penale etc., dacă nu vom achita subsemnata şi Janina Ianoşi câte 50.000 de euro, iar trustul Ideea Europeană – 100.000 de euro, aceste sume urmând să se dubleze în cazul în care… etc., etc., nu-i aşa?

Voalat, insidios, AH, prin avocaţii săi, şi ai lui Gheorghe Stanca – în iarna anului 2011 – insinuau la ultimele înfăţişări în instanţă că iau în calcul şi posibilitatea de a face plângere penală – un denunţ calomnios, vorbind în limbaj juridic – împotriva subsemnatei şi a doamnei Janina Ianoşi pentru acuze… inventate, sfidătoare, calomnioase, abuzându-se astfel la modul incalificabil de drepturile existente şi recurgându-se la alte evidente tentative de intimidare. Să înţelegem că preluarea abuzivă, ilegală, a unor ediţii de către AH constituie o experienţă curentă pentru această firmă? Să ne referim şi la cazul Vintila Corbu, Asediul romei, şi la Mihail Sebastian, Accidentul şi Strada cu salcâmi, şi la G. Călinescu, Enigma Otiliei, cazul Tolstoi fiind, de departe, cel mai flagrant?

Este incredibil, incalificabil ceea ce se întâmplă. Există expertiza ORDA, concludentă în sensul plagiatului. Există recunoaşterea faptei de plagiat de către Gheorghe Stanca însuşi! Or, după ce AH a obţinut, răstimp de doi ani, dacă nu greşesc: mai bine de 16 amânări în instanţă, lucrurile trenează, deşi verdictul este limpede, nu-i aşa? Prin reprezentantul său din 2008-2009, dl Răzvan Corneţeanu (împotriva căruia, aflăm în sala de judecată, între timp, s-a dispus începerea urmăririi penale), AH a sfidat ORDA, Inspectoratul General al Poliţiei sesizat de ORDA, prezentând abia la parchet, contractul cu Gh. Strungar, care, după o investigaţie desfăşurată conform legislaţiei în vigoare, s-a ales, în consecinţă, cu un dosar penal. (Apropo, dacă aţi citi acel contract, aţi avea nu puţine pretexte de analiză cel puţin, să le spunem aşa, rezervat, interesante; conform acelui înscris, dl Stanca se angaja se traducă în nici două luni, citiţi cu atenţie?, peste două mii de pagini de manuscris din limba rusă, fără să ştie cum se spune buna ziua în limba lui Tolstoi, din „memoriile” Magului de la Iasnaia Poliana – care ştim că n-a scris niciodată memorii! – şi să le prezinte… în limba engleză, acestea apărând la nici două luni, pare-se, după încheierea contractului… în limba română. Ne imaginăm ce eforturi a făcut devenitul celebru Ghenadi Strungar, contra unor drepturi de autor care nu depăşesc echivalentul a două sute de euro!, fără să ştie, repetăm, rusa, să facă o selecţie din cele 13 volume tolstoiene de jurnal din ediţia jubiliară apărută în 90 de volume, ediţie rară, bibliofilă, inexistentă în marile biblioteci româneşti, iar acea selecţie să corespundă întocmai, un miracol, nu?, cu cea făcută răstimp de doi ani de domnul profesor Ion Ianoşi, membru de onoare al Academiei Române, în baza volumelor împrumutate de Editura Univers de la o prestigioasă bibliotecă moscovită, pe vremuri, în deceniul al şaptelea!) AH sfidează, de necrezut, în continuare, legea, buna credinţă, limita bunului-simţ, purtându-ne în continuare, prin amânări, trucuri avocăţeşti, insinuări, tentative de intimidare, denunţuri insidios calomnioase, pe drumuri, abuzând evident, de departe, grosolan.

Pe mine m-a creat Dumnezeu ca să scriu, să citesc, să scriu şi, iar şi iar, să scriu şi să public ritmic cărţi; aceasta e misia mea pe pământ.

Aura Christi mă numesc şi sunt scriitor român.

Vocaţia mea este scrisul.

Vocaţia de editor este una secundă. Îngrijesc, însă, revista Contemporanul, cărţile prietenilor mei, ai noştri, publicate de Ideea Europeană, cu dragostea şi profesionalismul cu care îngrijesc editorial vorbind cărţile ce poartă semnătura mea. Aşa am îngrijit jurnalul Magului de la Iasnaia Poliana, intenţia fermă fiind să organizăm o serie de festine literare dedicate centenarului acestui uriaş scriitor al lumii. Centenarul Tolstoi şi tot ce intenţionam să facem cu acest prilej a fost zădărnicit de acest grosier plagiat de o brutalitate unică, incalificabilă, care a fost interpretat ca un act abuziv îndreptat împotriva breslei scriitorilor, a celei a editorilor.

În mintea mea de poet, e foarte vie scena în care, văzându-i pe cei doi prieteni ai noştri, brusc, gârboviţi, brusc bătrâni, Ianoşi mi-a spus, în decembrie 2008, la sediul Contemporanul: „Aura, suntem la sfârşitul carierei, la sfârşitul vieţii. Nu ne lăsa să plecăm de aici aşa, cu asta”, arătând spre ediţia vandalizată. Nu voiau, prietenii noştri, de bună seamă să rămână cu o ediţie trunchiată, în braţe, în apusul existenţei lor de cărturari exemplari… Atunci, la începutul acestei dramatice aventuri editoriale, care îmi lasă un gust din ce în ce mai amar, n-am ştiut că voi avea nevoie de curaj, da, de un curaj nebunesc aproape, ca să lupt cu ditamai holdingul…

Ideea europeană, da, este adevărat, are un prestigiu greu de tăgăduit. Şi, totuşi, luptam şi luptăm în continuare – tot mai strânşi unul în altul, tot mai însinguraţi, tot mai străini – cu un mamut editorial, financiar vorbind nelipsit de putere, ca să apelăm, iar şi iar, la limbajul litotei. Acum, când sper că ora verdictului care se va da în instanţă se apropie… mă întreb cât timp voi fi purtată, vom fi purtaţi în continuare pe drumuri, ca să demonstrăm un lucru deja demonstrat: un plagiat de proporţii de necrezut, de o brutalitate inegalabilă (notele elaborate de Ion Ianoşi au fost, în ediţia piratată, în nu puţine cazuri, inserate la modul scandalos, barbar, în corpul textului tradus de Janina Ianoşi, traducere care a respectat cu sfinţenie originalul!!)? Un caz de abuz unic în istoria editologiei mondiale. Mă întreb: câtă vreme Adevărul holding, prin reprezentanţii săi în instanţă, ne va răpi din linişte, echilibru, sănătate, târându-ne în cel mai sordid, incredibil noroi, prejudiciindu-ne, în ultimii doi ani, imaginea, prestigiul? Şi, evident, nu numai imaginea şi prestigiul… Apropo de imagine, de prestigiu, aflu – pe holul Tribunalului Bucureşti!, înainte să intrăm în sala de judecată – de la avocata plagiatorului că eu, Aura Christi, sunt… „nebună, bestie, nemernică”. Nici mai mult, nici mai puţin. Apoi, aceeaşi avocată… îmi citeşte lecţii de morală, făcându-mi – spre stupefacţia mea – reproşuri, aducându-mi acuze, spunându-mi, în prezenţa prietenilor mei, că aşa cum am făcut eu nu se face. (?!) Acelaşi lucru l-a făcut nu o dată AH, prin avocaţii săi, care am înţeles că sunt foarte bine plătiţi pentru fiecare înfăţişare în instanţă, nu-i aşa?; să înţeleg că le este, financiar vorbind, convenabilă fiecare amânare obţinută în instanţă? E o întrebare; nimic mai mult. În acest context, întrebarea adresată de AH, prin avocaţii săi, doamnei Janina Ianoşi – dacă emerita traducătoare, ţineţi-vă bine!, l-a plătit pe Gheorghe Stanca, pentru a comite plagiatul – să ţi se mai pară monstruoasă, deplasată, absurdă?

Bunicul meu – Vasile Potlog – dinspre Tatăl meu, Semion (născut într-o familie de profesori, jurişti, el însuşi devenind militar în trupele de elită ale aviaţiei), a fost jurist. Nu l-am cunoscut pe buny Vasile in vivo, a murit tânăr, la nici 33 de ani împliniţi, pe când Tatăl meu nu avea decât un an. De la soţia lui, respectiv, bunica mea, Elena Juşkov-Potlog, am aflat că  juristul Vasile Potlog susţinea sus şi tare, ridicând arătătorul mâinii drepte: „Nici într-un bordel nu-ţi poţi permite să spui şi să faci orice. Cu atât mai mult, într-o sală de judecată…” Bunicul meu spunea aceste lucruri în perioada interbelică. Ce vremuri! Noi suntem în anul de graţie 2011, în România începutului de Mileniu al III-lea. Mai gravă decât criza economică ce bântuie ţara noastră – şi se pare că o va mai bântui încă o vreme bunicică – este criza morală fără precedent. Se poate spune orice, în orice context, oricui, fără limite, fără perdea, fără Dumnezeu, uitându-se – sau mai grav, în cazul anumitor indivizi, neştiindu-se – că aşa nu se face!

Aşa nu se face, Adevărul holding!”

Aura Christi