La Editura RAO a apărut volumul “Arde Troia” de Sandro Veronesi, în traducerea Ceraselei Barbone.
Între anii ’50 şi ’60, în inima provinciei italiene se desfăşoară întâmplările povestite în acest nou roman al lui Sandro Veronesi. În scenă sunt puse două lumi diferite, dar paralele. De o parte, Şantierul, un petic de pământ degradat, locuit de cei „urâţi, murdari şi răi“ care supravieţuiesc la marginea boom-ului economic: aici se va refugia Salvatore, un băieţel fugit din Orfelinatul Îngeraşilor, aici îşi va găsi profesori pe bătrânul Omero şi pe Miccina, şi apoi, un prieten-elev în Pampa, copil singuratic şi sălbatic al aceluiaşi destin pecetluit. De cealaltă parte, copiii abandonaţi de la orfelinat, dominaţi de părintele Spartaco, fost misionar integralist cu o idee fixă: să construiască, între măslini, un legendar monument psihedelic, numai angrenaje şi tuburi de neon, înălţat spre lauda Fecioarei Maria ca să „reziste progresului care încearcă să o umilească“. La mijloc, clocotirea burgheză a modernităţii, de care toate personajele acestei anti-saga sunt, în mod disperat, străine; şi se va întâmpla chiar în fatidicul an 1970, anul cheie al epopeii dezvoltării, ca ei, toţi, să fie predaţi propriului destin de sacrificaţi. „Troia“ arde, focul netezeşte drumul noii civilizaţii, se naşte o nouă rasă de rataţi: cea veche este ştearsă pentru totdeauna. O surprinzătoare dovadă de clasicism expresiv al autorului cărţii Haos calm. Un roman plin de cruzime şi forţă, în care acţiunea şi suspansul se atenuează numai pentru câteva clipe de emoţie, pentru ca apoi să-şi reia asaltul şi să ne copleşească fără drept de apel.
