Joi, 31 martie 2011, ora 16:30, la Librăria „Mihail Sadoveanu” (B-dul Magheru nr. 6-8, Bucureşti), va avea loc lansarea volumului biografic „DAN MIHĂESCU. Spovedania unui umorist” de Annie Muscă, Editura TERRA. Prezinta actorii: Rodica Popescu-Bitănescu, Daniela Nane şi Vasile Muraru.
„Cartea este povestea unei vieți retrăite în ritmul unor întrevederi de suflet, iar Personajul meu este celebrul scriitor, regizor tv, umorist și teleast, Dan Mihăescu. Gândurile și trăirile sale au fost surprinse, pe coperta cărții, de către Alexandra Pașca, un excepțional artist fotograf.
Pentru ca trecerea timpului să nu șteargă amintirile, iată de ce ascult și rescriu vieți. Unii dintre eroii mei au dispărut demult sau de curând, alții trăiesc, dar nu au vârstă, ci doar amintiri și vise.” (Annie Muscă)
Annie Muscă s-a născut în Odobeștii Vrancei, la 16 noiembrie 1970. A studiat limba franceză în Țara Cantoanelor în anii 90. Revine din Fribourg cu nostalgia anilor 70 şi lansează un original proiect de biografii. Pasionată de viețile altora se convertește la o profesie aproape inexistentă în România, aceea de biograf. În 2008, a publicat tot la Editura Terra din Focșani prima biografie autorizată a omului de televiziune Tudor Vornicu.