La Editura Herald, în cadrul colecţiei “Cultură şi civilizaţie”, a apărut volumul „Civilizaţia tradiţonală japoneză” de Octavian Simu, ediţia a treia, revizuită şi adăugită.
Volumul surprinde elementele definitorii ale poporului japonez şi modul în care acestea s-au reflectat în cultura sa. Noţiunea de civilizaţie tradiţională acoperă întreaga perioadă cuprinsă între începuturile tainice ale preistoriei, când s-a închegat poporul japonez, până la restauraţia Meiji din 1868, care a coincis cu noile avânturi moderne în care spiritul japonez a fost propulsat.
Tradiţia şi-a pus amprenta în toate manifestările artistice ale poporului nipon, în obiceiuri, sărbători, gândirea etică şi religioasă fiind o nemarginită sursă de contraste şi frumos.
Gingăşia poetului şi duritatea războinicului coexistă în acelaşi înveliş surprinzător al sufletului japonez. În plan spiritual şi artistic, japonezul s-a identificat întotdeauna cu natura, căutând să-şi sincronizeze existenţa cu marile ritmuri universale. Efemerul pe care japonezul l-a surprins cu atâta sensibilitate în natură şi apoi în arta sa, este modalitatea cea mai firească de comunicare a esenţialului, a adevărului despre lume. Departe de a fi o tentativă sortită pieirii, cultivarea efemerului traduce dinamismul unui popor care caută necontenit bogăţia şi prospeţimea formelor de expresie.
