La Editura Trei, în colecţia “Fiction Connection”, a apărut volumul “Fundaţia Paradis” de Liza Marklund, în traducerea lui Laurenţiu Dulman. Acesta este cel de-al treilea volum din seria “Annika Bengtzon”.
Annika Bengtzon este mai mult decât un reporter care se documentează cu privire la subiectul pe care trebuie să îl acopere în ziar. Ea se implică într-atât, încât ajunge să-şi rişte viaţa pentru aflarea adevărului. Perseverentă şi ambiţioasă, curajoasă, spontană şi sinceră, inteligentă şi intuitivă, Annika încearcă să iasă din conul de umbră în care părea că fusese condamnată pentru totdeauna şi să arate că posedă toate calităţile unui bun reporter.
O furtună mătură coasta de sud a Suediei şi lasă haos în urmă. Doi bărbaţi sunt găsiţi morţi în Portul Värtan din Stockholm, împuşcaţi în cap de la mică distanţă, iar o tânără pe nume Aida este nevoită să fugă pentru a-şi salva viaţa. În cele din urmă, ea găseşte adăpost la Fundaţia Paradis, care se ocupă de oamenii aflaţi în pericol.
Investigaţiile pe care le face Annika Bengtzon în legătură cu această dublă crimă scot la suprafaţă secrete care uimesc deopotrivă poliţia şi presa: o activitate intensă a mafiei iugoslave, contrabandă cu ţigări, crimă organizată, dar şi răzbunare personală.
Pe acest fundal, încep să se profileze şi căile întunecate ale Fundaţiei Paradis. Noul caz reprezintă pentru Annika şansa de care are nevoie pentru a-şi relansa cariera şi pentru a-şi pune ordine în viaţa personală. Dar, în curând, află că nici Aida, nici Fundaţia Paradis nu sunt ceea ce par. Lupta Annikăi pentru aflarea adevărului le va obliga, pe ea şi pe Aida, să-şi înfrunte trecutul tulbure. În cele din urmă, Annika va fi pusă în faţa celei mai dificile decizii din viaţa ei.