În perioada 24 februarie – 1 Decembrie 2011, cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la naşterea lui George Enescu, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează turneul “ George Enescu în Italia”, în colaborare cu Societatea Enescu şi Institutul Cultural Român de la Londra, Muzeul Naţional „ George Enescu ” din Bucureşti şi Festivalul Internaţional „ George Enescu”.
Beneficiind de sprijinul Institutului Cultural Român şi bucurându-se de înaltul patronaj al ASR Principesa Margareta a României şi al Ministerului pentru Bunuri şi Activităţi Culturale al Republicii Italiene, turneul „ George Enescu în Italia” se va desfăşura pe parcursul anului 2011 în patru oraşe din Italia: Veneţia (26 februarie, Sala Mare a Teatrului La Fenice), Verona (25 martie 2011, Sala Maffeiana a Teatrului Filarmonic), Torino (7 mai, Auditorium RAI ) şi Roma (1 Decembrie, Sala Petrassi a Academiei Naţionale Santa Cecilia, în colaborare cu Accademia di Romania).
Fiecare etapă a turneului va cuprinde un complex de manifestări, care vor debuta cu o conferinţă de presă destinată jurnaliştilor şi publicului larg, în scopul promovării evenimentului în Italia.
Va urma o lecţie deschisă pentru studenţii instituţiilor de învăţământ muzical din oraşele care vor găzdui etapele turneului. Organizarea lecţiilor deschise are ca scop prezentarea şi promovarea în rândul studenţilor italieni din domeniul muzical a personalităţii şi creaţiei celui mai mare muzician român, precum şi a celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional “George Enescu”.
Punctul de vârf va fi constituit de un concert având în program piese din repertoriul compus sau interpretat de George Enescu. Soliştii celor patru concerte vor fi violonistul Remus Azoiţei şi pianistul Eduard Stan (la Veneţia şi Roma) şi violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Karim Said (la Veneţia, Verona şi Torino).
De asemenea, în foaierele teatrelor din Veneţia şi Verona va fi inaugurată expoziţia „Omagiu lui George Enescu – 130”, organizată de Muzeul Naţional „ George Enescu ” din Bucureşti.
Concertul de deschidere a turneului „ George Enescu în Italia” va avea loc la Veneţia în data de 26 februarie 2011, şi va reuni pe scena prestigiosului teatru La Fenice, pe violoniştii Remus Azoiţei (directorul artistic al Societăţii Enescu de la Londra) şi Gabriel Croitoru (câştigătorul dreptului de folosinţă a viorii Guarnieri ce a aparţinut lui George Enescu ) şi pianiştii Eduard Stan (fondatorul Festivalului Enescu de la Heidelberg/Mannheim – 2005) şi Karim Said (câştigătorul primei burse oferite de Societatea Enescu şi Institutul Cultural Român de la Londra în parteneriat cu Royal Academy of Music).