În perioada 24 februarie– 27 februarie 2011, va avea loc prima ediţie a “Salonului Cărţii LIVRESQUE”, care este organizat de compania Precise Marketing. Aflată la prima ediţie, manifestarea se desfăşoară la Sala Palatului din Bucureşti. Acest nou salon de carte va propune cititorilor evenimente inedite, precum şi o campanie de întrajutorare şi încurajare a lecturii.
La eveniment vor fi prezenţi peste 30 de expozanţi, printre care Humanitas, Curtea Veche, Nemira, Corint, Paralela 45, Herald, Vremea, Monitorul Oficial, Proeditură si Tipografie, Lider şi Amaltea, dar şi edituri cunoscute îndeosebi de către cititorii lor fideli, precum Editura Carpathia, CECCAR, Vox 2000 sau Editura Militară. Printre expozanţi se vor afla totodată fundaţii culturale şi asociaţii de profil.
De joi, 24 februarie 2011, până sâmbătă, 26 februarie, salonul este deschis între orele 10.00-19.00. Duminică, 27 februarie 2011, programul de vizitare este cuprins între orele 10.00-18.00.
Pe lângă noile apariţii editoriale pe care le vor găsi la “Livresque”, vizitatorii vor putea participa la diverse lansări de carte şi vor avea prilejul de a urmări momente artistice inedite şi interesante, precum şi happening–uri, realizate cu sprijinul partenerilor de la Prom-Art. Lista completă a evenimentelor va fi disponibilă în următoarele zile pe site-ul www.precisemarketing.eu/livresque, precum şi pe site-urile partenere.
De asemenea, în cadrul salonului cărţii, va fi dechisă „Cafeneaua literară”, unde vizitatorii vor putea savura o cafea sau un ceai într-o atmosferă boemă şi se vor putea destinde asistând la dezbateri pe teme literare sau răsfoind cărţile proaspăt cumpărate.
Ca element de noutate, organizatorii vor lansa o altfel de campanie de întrajutorare şi încurajare a lecturii. Pentru prima dată la un astfel de eveniment, vizitatorii vor veni cu cărţi de acasă, dar nu ca să facă schimb cu unele noi, ci să le doneze. Toate cărţile donate vor fi dăruite de către organizatori unui centru de plasament, astfel încât copiii lipsiţi de afecţiune părintească să nu fie privaţi de bucuria de a trăi aventurile de neuitat ale personajelor de poveste.
Organizarea Salonului Cărţii Livresque s-a datorat în mod evident pe de o parte echipei implicate în procesul organizaţional, dar şi partenerilor care i s-au alăturat. Până în prezent, aceştia sunt: Jurnalul naţional, Şapte seri, Revista Kamikaze, Observatorul cultural, Agenţia de carte, 121.ro, Horoscop TV, Editura ForYou.