În perioada 10 februarie – 15 august 2011, Diverta relansează campania „Dai carte, ai parte!”. Astfel, poţi să donezi o carte veche şi vei primi un cupon de reducere de 20% din preţul recomandat de editură, pentru o carte nouă. Cărţile primite vor fi direcţionate către SOS Satele Copiilor şi Fundaţia RTC, precum şi către biblioteci din întreaga ţară şi centre de copii. La prima ediţie a campaniei “Dai carte, ai parte!”, s-au donat 11.400 de cărţi, multe dintre ele donate pentru înfiinţarea Bibliotecii Româneşti din Canada, la care Diverta a primit titlul onorific de Membru Fondator.
“A fost o surpriza plăcută pentru noi să avem un succes al campaniei peste aşteptările noastre. Am primit cereri de la bibliotecile din ţară pentru a le dona cărţi, având în vedere fondul de carte, cât şi bugetul restrâns de care dispun.”, a spus Amalia Buliga – CEO Diverta.
În cadrul campaniei din acest an, voucherele de reducere nu se cumulează pentru achiziţia unui titlu şi pot să fie folosite în termen de 15 zile de la acordare.
Editurile care participă la campanie sunt: Rao, Corint, Litera Internaţional, Trei, Humanitas, Curtea Veche, House of Guides, ERC Press, Tritonic, Injoy Books, Noi şi Pandora M.
Parteneri media: Europa FM, Sapte Seri, Liternet.ro, Agentia de Carte şi Ziare.com
Puteţi afla mai multe date despre această campanie, urmărind pagina web: http://www.youtube.com/watch?v=JcNj01IXmJg