Duminică, 13 februarie 2011, ora 11.00, în Sala Atelier a Teatrului Naţional din Bucureşti, în cadrul programului „Conferinţele TNB”, scriitorul Cristian Teodorescu va susţine conferinţa „Memoria pierdută”, pornind de la romanul “Medgidia, oraşul de apoi”, Editura Cartea Românească, 2009.
Cristian Teodorescu a obţinut pentru romanul “Medgidia, oraşul de apoi” Premiul Naţional de Proză “Ziarul de Iaşi” pe anul 2009, Premiul pentru cel mai valoros roman, în cadrul Colocviilor Romanului Românesc, Alba Iulia şi Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2009.
Pentru prima oară în literatura română, cititorii îşi pot scrie singuri romanul, pe măsură ce adună la un loc, cu sufletul la gură, nu doar poveştile care îl alcătuiesc, ci şi firele invizibile care le leagă. Sunt 103 nopţi şi zile ale locuitorilor tuturor oraşelor de apoi.
Romanul este o savuroasă colecţie de ,,istorii” individuale profilate pe fundalul agitat al anilor ’40 din secolul trecut, preţ de zece ani de zbucium politic, dar şi de viaţă, pur şi simplu. În decorul târgului dobrogean − care devine, în logica ficţiunii, un centru al Lumii − se ,,filmează”, cu maximă acuitate şi fidelitate a imaginii, memorabile secvenţe din vremea Războiului, a rebeliunii legionare ori a ocupaţiei sovietice.
“Medgidia, oraşul de apoi” poate fi, la scară redusă, oricare oraş de pe harta României, însufleţit de pasiuni omeneşti, de lupte politice, cu mize mai mici sau mai mari. Mersul implacabil al Istoriei se reflectă − amplificat până la teroare sau, după caz, până la grotesc − în oglinda biografiilor netrucate ale locuitorilor lui.
Cristian Teodorescu (n. 10 decembrie 1954, la Medgidia) a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti în 1980. Debutează în 1981 cu o povestire în revista Tribuna, iar editorial, în antologia “Desant 83”, Ed. Cartea Românească, 1983. În 1985 îi apare volumul de povestiri “Maestrul de lumini”, Ed. Cartea Românească, care îi aduce Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor, Premiul UTC şi Premiul Fundaţiei „Liviu Rebreanu”. În 1988 publică romanul “Tainele inimei”, Ed. Cartea Românească, premiat de Academia Română în 1990. În 1991, publică “Faust repovestit baieţilor mei, Petre şi Matei”, Ed. Alex. Volumul de proză scurtă, “Povestiri din lumea nouă”, 1996, Ed. Rao, primeşte Premiul USR. Urmează alte două volume de povestiri, “Îngerul de la benzinărie”, în 2002, Ed. Paralela 45, “Maestrul de lumini şi alte povestiri,” 2004, Ed. Curtea Veche. în 2005, reeditează “Tainele inimei” la Editura Cartea Românească. Traduceri ale povestirilor sale apar în antologii de proză scurtă din Olanda, Rusia şi Statele Unite.
