Luni, 7 martie 2011, ora 19:00, la Fundaţia Raţiu/ Centrul Cultural Românesc din Marea Britanie, va avea loc conferinţa “Cultură, modernitate şi extremism. Asociaţia Criterion din Bucureştiul interbelic (1932-1935)”, susţinută de dr. Cristina Adriana Bejan, cercetător la Catedra de Studii Româneşti „Ion Raţiu“, Universitatea Georgetown. Conferinţa va fi moderată de dr. Mike Phillips, ofiţer al Ordinului Britanic, scriitor, istoric şi curator, urmată de o sesiune de discuţii libere cu publicul.
Mulți consideră că perioada interbelică a fost o „vârstă de aur“ a României. Este foarte ușor ca această perioadă să fie văzută cu nostalgie, dar s-au înregistrat câteva reuşite culturale de mare calibru care merită să fie reţinute nu doar în contextul românesc, ci drept unele dintre cele mai importante contribuţii culturale ale secolului XX. Cel mai de seamă exemplu este probabil Asociaţia Criterion, fieful modernităţii româneşti interbelice, care a oferit cadrul intelectual şi cultural pentru cele mai mari minţi ale „tinerei“ generaţii 1927 (Emil Cioran, Petru Comarnescu, Mircea Eliade, Eugene Ionesco şi Mihail Sebastian, printre alţii).
Asociaţia Criterion a organizat cu succes mai multe evenimente avangardă: conferinţe, spectacole şi expoziţii de artă. A editat, de asemenea, și o publicație. Eliade considera Criterion o mişcare filozofică existenţialistă în adevăratul sens al cuvântului: predecesoare a mişcării intelectuale socialiste pariziene. Felul în care a funcţionat Asociaţia Criterion ilustrează de la sine etosul liberal al timpului: la baza luării oricăror decizii stătea votul democratic al membrilor. Criterion s-a dizolvat brusc în 1935 din cauza ascensiunii politice a extremismului, atât în afara cât şi în rândul cercurilor intelectuale. Alt factor decisiv care a dus la dizolvarea Asociaţiei a fost Regele Carol al II-lea, care se temea de această organizaţie şi de un scandal public cu consecinţe tragice. Conferinţa aduce în prim plan activitatea Asociaţiei Criterion dintre anii 1932 – 1935.
Cristina Adriana Bejan şi-a definitivat recent studiile doctorale la Universitatea Oxford cu o dizertaţie intitulată: „Asociaţia Criterion: prietenie, cultură şi fascism în Bucureştiul interbelic“, coordonatori ştiinţifici fiind profesorii emeriţi Robert Evans şi Dennis Deletant. După încheierea studiilor postuniversitare în istorie modernă şi-a început doctoratul la Oxford cu o bursă Rhodes, făcându-şi cea mai mare parte a cercetării ca bursier Fulbright în cadrul Universităţii Bucureşti. În 2009 a fost cercetător cu o bursă Yetta şi Jacob Gelman la Centrul de Studii Avansate în domeniul Holocaustului la Muzeul pentru Memoria Holocaustului din Statele Unite ale Americii. Cristina este de asemenea actriţă şi regizor de teatru, precum şi dramaturg. În prezent, realizează regia spectacolului „Zalmoxis“ de Lucian Blaga, ce va avea premiera pe 29 aprilie 2011 la Studioul de Teatru „Devine“ din cadrul Universităţii Georgetown.
Dr. Mike Phillips este ofiţer al Ordinului Britanic, scriitor, istoric şi curator, membru al Comisiei de Experţi a Heritage Lottery Fund şi consultant pentru mai multe organizaţii culturale din Europa.
Fundația Rațiu din Marea Britanie este o organizație de caritate înființată în 1979 de disidentul și militantul pentru democrație Ion Rațiu și soția sa, Elisabeth Rațiu. Obiectivul principal al Fundației este de a promova și de a susține învățământul și cercetarea în domeniul culturii și istoriei țării şi poporului român. De asemenea, Fundația stimulează și susține eforturile societății civile pentru o mai bună înțelegere și aplicare a principiilor democratice. Mai multe informații pe site-u lwww.ratiufamilyfoundation.com
Culture Power este un program iniţiat de Fundaţia Raţiu, care constă dintr-o serie de conferințe și dialoguri libere cu publicul.
buna, am citit blogul dumneavoastra si e foarte dragut si as vrea sa va propun un link exchange, daca va intereseaza si sunteti de acord va astept pe
http://pegas-motorizat.blogspot.com/
-Ne amuzam ca nu-i impozabil!