Sâmbătă, 12 februarie 2011, ora 20:00, la Palatul Ghika din Bucureşti, are loc cea de-a V-a ediţie a „Valentine’s Day Charity Ball”, eveniment anual de strângere de fonduri în beneficiul programului de burse universitare destinat tinerilor merituoşi, fără posibilităţi materiale – tineri orfani sau abandonaţi, care urmează studii academice. Evenimentul e organizat de Fundaţia Blue Heron.
Peste 250 de invitaţi şi-au confirmat prezenţa: personalităţi din mediul de afaceri, corpul diplomatic, societatea civilă şi personalităţi din presă. Prin prezenţa şi contribuţiile lor, aceştia oferă tinerilor beneficiari ai Fundaţiei o şansă la educaţie şi un viitor mai bun.
„Suntem printre puţinele organizaţii non-guvernamentale din România ai cărei fondatori acoperă toate costurile administrative. Astfel, donaţiile și contribuţiile financiare ale susţinătorilor sunt folosite integral pentru burse”, a declarat Stefania Magidson, Președintele Fundaţiei Blue Heron.
„Până în prezent, în cei opt ani de activitate, Fundaţia a strâns 760.000 de dolari de la peste 600 de donatori din Statele Unite și din România. Suntem mândri să avem 115 bursieri, dintre care 44 sunt la începutul unei cariere promiţătoare”, a completat Mike Costache, director de strategie și fundraising al Fundaţiei Blue Heron.
Anul acesta, cu ajutorul donatorilor din România și Statele Unite, Fundaţia și-a propus să ofere 50 de burse noi în valoare de o mie de euro per student.
Unul dintre momentele-cheie ale serii este decernarea premiului umanitar „Forget-Me-Not” pentru contribuţii remarcabile în societatea civilă românească. Câștigătorii ediţiilor anterioare au fost Dinu Patriciu, Camelia Șucu, ASR Principesa Moştenitoare Margareta a României și Anastasia Soare.
Vedeta TVR, Valentina Ionescu, și-a arătat și anul acesta deschiderea de a se implica în organizarea evenimentului caritabil și va fi gazda invitaţilor de mare clasă, în calitate de prezentator.
Programul serii include o prezentare de modă la care vor participa finalistele concursului Miss Universe România și un concert surpriză.
Fundaţia Blue Heron (http://www.blueheronfoundation.org/) a fost înfiinţată în anul 2002 la Los Angeles, şi împlinește opt ani de activitate în România.
Blue Heron oferă cel mai complex program de burse universitare tinerilor abandonaţi sau orfani din România, care include acoperirea taxelor de școlarizare, bani de buzunar, susţinerea participării la cursuri de dezvoltare personală și profesională, un program inovator de mentorat și voluntariat. Programul de Burse Universitare Blue Heron se derulează în colaborare cu 20 de parteneri, DGASPC-uri și ONG-uri din peste 11 judeţe.
Înainte de înfiinţarea Programului de Burse Universitare în anul 2005, între 2002-2005, Fundaţia Blue Heron, în colaborare cu DGASPC din diferite zone ale ţării, a investit în construirea unor locuri de joacă, precum și în programe pentru copii instituţionalizaţi sau bolnavi în fază terminală.
Până în prezent, Fundaţia a strâns 760.000 de dolari de la peste 600 de donatori din Statele Unite și România.
Valentine’s Day Charity Ball 2011 este prezentat de Rafael & Son Diamonds
Sponsori principali:
AutoKlass Group / Mercedes, Leo & Leo, Class Living, Coca Cola, Fundaţia Dinu Patriciu, Romanian International Bank, Cris-Tim și Romanian American University
Sponsori:
Anastasia Beverly Hills, Carrefour, Cellini, CertInvest, Optim Consulting, Debenhams, Diverta, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, RTC Holding, SIM Plus, Sinclea, Seeds for success, Taverna Sarbului, TransAir, Unirea Medical Center, Pictet Banque, EuroJet, S.O.C.A.R., Asociaţia pentru Protecţia Cetăţeanului
Parteneri:
Palatul Ghika, Artmark, Residence Hotels, Clubul pentru România NOI, Liga Studenţilor Români din Străinatate (LSRS), PointMax, Fundaţia Radio România, Topline, Gett’s, Miss Universe Romania, If Magic, Kryolan, Make up by Cristian Buca, Maximum Chic
Parteneri media:
Business Review, Business Woman, Cocor MediaChannel, Lume Buna, Luxury Magazine,
PHOTO Magazine, Revista VIP, România Libera, Tabu, The Chronicle, The Diplomat, România Pozitivă, 121.ro, AgentiaDePresaMondena.ro, Metropotam.ro, Cariereonline.ro
[…] multe informaţii despre eveniment la pagina web: http://www.agentiadecarte.ro/2011/02/burse-universitare-in-valoare-de-50-000-euro-pentru-tinerii-afl… vizualizari: […]