Miercuri, 23 februarie 2011, ora 10:00, la Biblioteca Bucovinei din Suceava (Sala de Arte), va avea loc evenimentul “Centenarul Emil Cioran prin lecturi publice, conferinţe şi dezbateri”, realizat de Consiliul Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei, Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Suceava, Uniunea Scriitorilor din România-Filiala Iaşi, Librăriile Alexandria, Agonia.ro, Editura Humanitas şi Humanitas Multimedia. Cu această ocazie, cu ajutorul Humanitas Multimedia, vor fi prezentate câteva texte cu şi despre Emil Cioran: “O vizită la Emil Cioran” de Norman Manea şi “Emil Cioran în jurnale” de Monica Lovinescu. Invitat prof. Cornelia Bratu. Evenimentul este coordonat de scriitoarea Angela Furtună. Coloana sonoră: Clara Haskil, Glenn Gould şi Dinu Lipatti.
„Centenarul Emil Cioran” continuă campania Bibliotecii Bucovinei şi a Consiliului Judeţean Suceava, intitulată “România vorbită frumos.”
Emil Cioran s-a născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Răşinari, şi al Elvirei (Comanciu) Cioran. Frecventează, începând din 1921, Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, oraş în care se va muta întreaga familie în 1924. Între 1928 şi 1932, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. În ultimul an de facultate, publică articole în periodicele Calendarul, Floarea de foc, Gândirea, Vremea, Azi. Îşi încheie studiile universitare cu o teză de licenţă asupra intuiţionismului bergsonian. În acelaşi an (1932), se înscrie la doctorat, sperând să obţină astfel o bursă în Franţa sau Germania. În 1934, îi apare prima carte, “Pe culmile disperării”, pentru care i se conferă Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi. Va mai publica încă patru cărţi în ţară, înainte de a se stabili definitiv în Franţa. Între 1933 şi 1935, se află la Berlin, ca bursier al Fundaţiei Humboldt. Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov. În 1936, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie “Îndreptar pătimaş”, ultima sa carte în limba română, a cărei variantă definitivă (ramasă inedită până în 1991) va fi incheiată în 1945, an când se stabileşte definitiv în Franţa. După 1945, începe să scrie în limba franceză, iar în 1949 îi apare la Gallimard prima carte, “Precis de decomposition”; îi vor urma, până în 1987, încă nouă, publicate la aceeaşi prestigioasă editură pariziană. Cu excepţia Premiului Rivarol, care i se conferă în 1950 pentru debutul francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Sainte-Beuve, Combat, Nimier). Moare la Paris, în data de 20 iunie 1995.
Dintre scrieri: “Pe culmile disperării”,“Schimbarea la faţă a României”,“Amurgul gândurilor”,“Cartea amăgirilor”,“Îndreptar pătimaş”,“Lacrimi şi sfinţi”,“Ispita de a exista”, “Istorie şi utopie”,“Silogismele amărăciunii”,“Singurătate şi destin. Publicistică 1931-1944”, “Tratat de descompunere”,“Exerciţii de admiraţie. Eseuri şi portrete”,“Căderea în timp”, “Mărturisiri şi anateme”,“Demiurgul cel rău”,“Despre neajunsul de a te fi născut”,“Scrisori către cei de-acasă”,“Sfârtecare”,“Ţara mea / Mon Pays”,“Caiete I (1957-1965)”,“Caiete II (1966-1968)” ,“Caiete III”,“Caietul de la Talamanca”.
