Editura Dacia XXI inaugurează o nouă colecţie, “Stranioteka”, sub coordonarea binecunoscutei poete, prozatoare şi eseiste Ruxandra Cesereanu. Primele doua titluri din această colecţie sunt: “Splendor” de Irina Balotescu şi Florin Balotescu, şi “Oraşul nebunilor” de Dorin Mureşan.
“Splendor” este o carte magică, aşa cum puţine se mai scriu în zilele noastre. Textul e ca un incunabul, un manuscris găsit într-o sticlă, în care fiecare frază e aproape un poem. O proză stranie, doar pentru gurmeţi. Un text iridiscent şi arborescent. Ar putea fi inclusiv o carte supremă de înţelepciune, cu vise încastrate. Nu are cum să nu captureze dantelăria percutantă a acestui text desprins din conglomeratul suprarealist. Probabil că suprarealistul cel mai cu tărie din trib şi castă ar exclama, cred, evohe! după citirea acestei cărţi. Eu îl îngân acum şi strig, la rându-mi, evohe! Iată o carte năucitoare.”, a scris Ruxandra Cesereanu.
„Nu e o întâmplare faptul că în microromanul meu, „Oraşul Nebunilor”, acţiunea nu se petrece în Oraşul Nebunilor. De fapt, s-ar putea spune că ceea ce pentru personaje este un tărâm normal, pentru cititor este un real Oraş al Nebunilor, prin faptul că promovează o serie de idei ciudate cu privire la sens, în timp ce Oraşul Nebunilor, un soi de oraş-ţară unde sunt ostracizaţi inamicii societăţii, este tărâmul normal, firesc, mai exact contingentul social pe care îl putem intui ca rezultat al unei evoluţii ulterioare a societăţii de azi. Ideea mi-a venit pe când mă plimbam cu un prieten care a sugerat posibilitatea existenţei unei POLIŢII A SENSULUI: „Uite, noi acum ne plimbăm fără nici un ţel. Ce-ar fi dacă ar exista o poliţie care să te oprească şi să îţi ceară, pe lângă un act de identitate, şi răspunsul la întrebarea Care e sensul plimbării tale?” După câţiva ani m-am gândit la un text care să aibă în centrul lui această idee. Nu am planificat nimic. Pur şi simplu m-am trezit într-o dimineaţă cu propoziţia „În anul acela nimic nu se schimbase” în cap, am scris-o, iar restul a venit de la sine. Pentru că, din punctul meu de vedere, în carte nu se întâmplă nimic (în epilog pun sub semnul întrebării chiar scrierea acestei cărţi). Cum ar putea să se întâmple ceva, când obsesia tuturor este un sens despre care nu se poate spune absolut nimic? Dacă, totuşi, ar fi să prezint linia narativă, aş face-o aşa: în cercul unei societăţi, bolnavă din punct de vedere axiologic şi care se crede închisă ermetic, se produce într-o zi o breşă, aceasta favorizând o revoltă care duce, printr-un paralelism ironic îngroşat, la o breşă în chiar suportul terestru (ontologic).
Cât priveşte influenţele, Gabriel Garcia Marquez este vinovatul principal. fiindcă el mi-a stimulat gustul pentru jocul ireal de ironic sau ironic de ireal cu personajele şi cu acţiunea lor.” (Dorin Mureşan)
[…] Colectia Stranioteka […]