La Editura Dacia XXI, în colecţia “Poeţi contemporani”, a apărut volumul “Poemul Phoenix” de Nicolae Băciuţ.
“Biografia rămâne, în continuare, dominată de fantasmele cunoscute ale poeziei post-blagiene. O biografie a Poeziei şi, cum am zis, a Poetului care umblă prin lumea plină de tâlcuri pentru a afla arhetipurile şi înţelesurile.”, a scris acad. Eugen Simion pe coperta a patra a volumului.
“Ştiinţa ambiguizării, a intersectării planului afectiv cu al discursului, este exemplară. Poemul face parte din recuzita imagistică, fiziologicul devine limbaj.” (Petru Poantă)
“Starea lirică, statutul cuvântului, poesisul sunt socotite fără prejudecată drept motivări principale ale discursului liric, racorduri plauzibile, necontenit reluate, la substanţa sa intrinsecă. Biografismului sentimental ori anecdotic i se preferă unul specific, ca aventură a expresiei. Existenţialului i se conferă un înţeles legat de existenţa întru poezie, cu nimic mai prejos, sub raportul complexităţii şi implicaţiilor umane, decât variantele sale “clasice”. (Gheorghe Grigurcu)