La Editura Polirom, în colecţia „Biblioteca Polirom”, a apărut volumul “O plimbare prin palat. Trilogia Cairoului” de Naghib Mahfuz, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în anul 1988. Volumul a apărut în traducerea de excepţie a lui Nicolae Dobrişan. În curând, în aceeaşi colecţie a Editurii Polirom, vor apărea şi celelalte două volume din “Trilogia Cairoului”: “Palatul dorinţei” (1957) şi “Strada Zahărului” (1957).
“O plimbare prin palat” recreează o perioadă foarte tulbure din istoria Egiptului modern – emanciparea sa de sub ocupaţia britanică –, urmărind efectele pe care le au frământările politice şi schimbarea progresivă de mentalitate asupra unei familii egiptene tradiţionaliste. Ahmad Abd el-Gawad este un negustor prosper, cu o familie numeroasă, căruia vechile obiceiuri îi îngăduie să ducă o viaţă dublă foarte tihnită: patriarh sobru şi sever în faţa nevestei şi a copiilor, el este alături de amicii de pahar şi de amante, un petrecăreţ vesel şi sentimental. Doar că, pe nesimţite, regimul despotic absolut impus în casa lui începe să se clatine tot mai mult, pe măsură ce fiii săi află că el nu e tocmai modelul de moralitate fără pată de care se temeau, şi fiicele se mărită şi ajung să împartă noua mentalitate a familiilor în care se integrează. În paralel, idealurile politice şi setea de libertate înflăcărează inimile compatrioţilor lui Ahmad Abd el-Gawad.
Mahfuz surprinde toate aceste evenimente, mai mărunte sau mai însemnate, cu detaşare şi fineţe, lăsându-şi personajele să se exprime cu propria voce şi oferind o perspectivă pe care discursul istoric occidental al epocii nu a luat-o în seamă.
„Tot, mediul pe care este construit romanul, străduţele, casele, palatele şi moscheile, bestiarul uman care le populează, totul este la fel de viu ca pe străzile Londrei din proza lui Dickens.” (Newsweek)
„Din “O plimbare prin palat” transpare o altă viziune, cu totul nouă, a realităţii. De fapt, chiar asta-l face pe Mahfuz un scriitor genial: el reuşeşte să desfăşoare în faţa cititorului o societate colonială egipteană în toată complexitatea ei greu de pătruns şi ne ajută să-i înţelegem personajele, să le descifrăm tainele ca şi când ar trăi printre noi.” (Philadelphia Inquirer)
Naghib Mahfuz (1911-2006) s-a născut în cartierul Gamaliy din Cairo. În copilăria sa, familia s-a mutat din districtul al-Jamaliyyah în al-Abbasiya, ambele medii exercitând o puternică influenţă asupra viitorului scriitor şi devenind, ulterior, cadrul de desfăşurare al unora dintre romanele sale.
Deşi avea doar şapte ani la vremea respectivă, Naghib a fost puternic influenţat de revoluţia din 1919, din Egipt. Avea să mărturisească mai târziu: „Se poate spune că evenimentul care a zdruncinat cel mai grav siguranţa pe care o simţeam în copilărie a fost revoluţia din 1919”.
Mahfuz s-a înscris la Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii din Cairo, încheindu-şi studiile în 1934. După absolvire, a început prin a lucra ca jurnalist, mai întâi la publicaţia „Ar-Risala”, apoi la „Al-Hilal” şi la „Al-Ahram”. În aceeaşi perioadă, ia decizia de a deveni scriitor profesionist.
Şi-a propus o serie vastă de romane care să acopere toată istoria Egiptului, însă schimbările dramatice de pe scena politică egipteană l-au făcut să se concentreze asupra tematicii sociale, prezentată într-un stil realist în Trilogia Cairoului, Băieţii de pe strada noastră (1959; Polirom, 2009) sau Pălăvrageală pe Nil (1966, Polirom, 2010). În anii ’60-’70, a început să experimentze cu formule literare mai flexibile, în care realismul se îmbină cu alegoria şi simbolul, pentru a încărca ficţiunea cu subtile accente satirice, în romane ca Miramar (1967), O mie şi una de nopţi şi zile (1982) sau Akhenaton, cel care sălăşluieşte în adevăr (1985). În 1988 i-a fost decernat Premiului Nobel pentru Literatură.
