Vineri, 28 ianuarie 2011, ora 16:00, în Art Jazz Club (Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 23 A, Bucureşti), are loc lansarea volumului “Dicţionar de JAZZ” de Adrian Andrieş (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită), Editura Tracus Arte. La eveniment participă: Florian Lungu, Ioan Groşan, Mircea Tiberian şi Ioan Cristescu.
“Dicţionarul de Jazz” de Adrian Andrieş reprezintă un demers analitic şi structurativ unic în literatura de specialitate din România la ora actuală. Importanţa acestui dicţionar este cu atât mai mare cu cât publicul românesc de jazz este unul constant, lipsit însă de un instrument de talia şi anvergura acestui dicţionar exhaustiv, de peste 1000 de pagini, care include nu doar bio-bibliografiile majorităţii jazzmanilor de valoare din toată lumea, de la apariţia fenomenului până în contemporaneitate, ci şi analize muzicale şi aprecieri valorice ale criticilor recunoscuţi ai curentului abordat sau reacţii ale muzicienilor epocii, încorporate în prezentarea fiecărui autor.
Selecţia autorilor a fost făcută în primul rând respectând principiul anvergurii muzicale a autorului (rezultate obţinute, influenţă exercitată, recunoaştere critică de specialitate, succes în rândul publicului larg sau doar al celui de specialitate etc.), aceste criterii valorice neîmpiedicând însă construcţia unui dicţionar exhaustiv în care sunt prezenţi nu doar muzicieni de primă mână ai jazz-ului, ci majoritatea muzicienilor de jazz consacraţi.
Această a doua ediţie a Dicţionarului, pe lângă dublarea volumului informaţiei, mută accentul de pe prezentarea personalităţilor de gen, pe aparatul critic, încercând să devină, (mai mult decât o trecere în revistă a personalităţilor genului), o lucrare care să explice şi să provoace o înţelegere profundă a fenomenului.
Adrian Andrieş s-a născut la 29 ianuarie 1950. Autodidact, studiază Jazz-ul din pasiune. Interesul pentru acest fenomen a debutat în adolescenţă, odată cu audiţia primelor LP de gen ale marilor personalităţi ale jazz-ului, audiţii continuate live la rarele concerte organizate în acele timpuri cu muzicieni străini, dar şi în prezenţa unor muzicieni români precum Richard Oschanitzky, Dan Mândrilă, Jancsy Korosy, Johnny Răducanu, Aura Urziceanu, Anca Parghel, Marius Popp, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, Nicolas Simoan, Cristian Soleanu, Lucian Ban, Vlad Popescu etc..
În 1998 deschide Art Jazz Club activând în postura de patron/manager. Pe scena clubului vor apărea de-a lungul anilor absolut toţi muzicienii români de jazz. De asemenea, aici vor debuta muzicieni acum consacraţi precum Emil Bazga, Marius Vernescu, Alexandru Simu, Cătălin Milea, George Dimitru, Arthur Balogh, Petre Popa, în cadrul clubului inaugurând lecţii deschise şi workshop-uri de gen.
Scena acestui club se află în topul preferinţelor muzicienilor de jazz străini care ajung în ţară.
În urma relaţiilor privilegiate cu această pleiadă de muzicieni va apărea în 1999 prima ediţie a “Dicţionarului de Jazz”. Epuizarea sa rapidă şi evoluţia fenomenului jazz a făcut necesară apariţia unei a 2-a ediţii, revăzută şi adăugită.