Vineri, 21 ianuarie 2011, ora 12:00, în sala de cenaclu a Uniunii Scriitorilor din România– Filiala Timişoara şi a revistei Orizont, va avea loc ceremonia de acordare a Premiului Literar “Petre Stoica”, ediţia I-a. Evenimentul este organizat de filiala Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România, cu sprijinul Primăriei Jimbolia, precum şi al unor prieteni ai scriitorului Petre Stoica. În acest an, distincţia îi va fi oferită scriitorului şi traducătorului Şerban Foarţă.
„Am scris despre poezia lui Petre Stoica o cronică în „Orizont”, în 1966. Lui i-a plăcut foarte mult respectivul text, astfel încât, venind în Timişoara, a vrut să ne cunoaştem. Împreună cu alte persoane, am poposit la un restaurant, deasupra căruia se afla hotelul în care locuia pentru câteva zile poetul, care mi-a spus să-i zic Petrică. A fost o seară deosebit de agreabilă, pentru că eram nişte persoane dezinteresate, nu urmăream nici un scop material şi discutam liber – în limitele libertăţii – despre vrute şi nevrute. Petrică ne-a invitat insistent, să locuim la el şi la soţia sa, când megem în Bucureşti. A fost o anumită preocupare pentru noi, ulterior, să găsim cadouri care să-i placă, pentru că-i plăceau kitsch-urile expresive, şi am găsit un ceas de perete pătrat şi o placă de gramofon de pe la 1910, imprimată numai pe o parte, iar Petrică s-a bucurat foarte mult. Avea un apartament mic, stătea departe, în Balta Albă, însă au fost zile foarte frumoase, am mers în fiecare seară la Casa Scriitorilor, unde am cunoscut multe persoane, unele care ieşiseră recent din puşcării. Prin Petrică i-am cunoscut pe Nicolae Carandino sau pe Taşcu Gheorghiu, un personaj deosebit de atractiv. Tot lui Petre Stoica îi sunt recunoscător pentru că debutul meu editorial a fost o prefaţă la “Povestea vorbii” lui Anton Pann, colecţia BPT, prezentându-mă domnului Şora, iar peste un an, prin Modest Morariu, mi-a dat să fac o traducere din Paul Valery, considerat debut… cu trei traduceri am intrat în Uniunea Scriitorilor, în `70, ca să nu fiu considerat un parazit, pentru că nu aveam un serviciu, iar asta până în `89.
E aproape incredibil că poţi să primeşti un premiu cu numele cuiva cu care ai hoinărit pe străzile Timişoarei sau ale Bucureştiului, şi ai trăit o viaţă mai mult sau mai puţin boemă şi plină de surprize şi “artisticitate” …., a declarat Şerban Foarţă pentru AgenţiadeCarte.ro.
