La Editura Litera a apărut volumul “Fata cu picioare de sticlă” de Ali Shaw, o poveste melancolică, ai cărei eroi se definesc prin deciziile şi indeciziile trecutului lor, iar iminenţa morţii pare aproape tangibilă. Romanul scriitorului britanic Ali Shaw, o fabulă magică despre destin, este o combinaţie emoţionantă de mituri nord-europene, realism psihologic şi fantasy şi un debut promiţător.
În arhipelagul St. Hauda’s Land se petrec lucruri neobişnuite. Ceaţa dezintegrează orizontul în straturi nemişcate de aer, stânci ameninţătoare îţi întorc privirea, în mlaştini nesfârşite zboară vite cu aripi de fluture şi se ascund secrete întunecate, o creatură transformă totul în alb dintr-o singură privire, meduzele se refugiază în golfuri pentru a muri, iar Ida MacLaird se transformă treptat într-o statuie de sticlă. Căutarea unui leac pentru această boală neobişnuită îi oferă Idei întâlnirea cu bărbatul pe care îl va iubi până la moarte: Midas Crook, un singuratic, un inadaptat care caută să fotografieze raza de lumină perfectă. În timp ce Ida acceptă cu resemnare metamorfoza în sticlă, Midas, la rândul lui, trece printr-o metamorfoză cu mult mai dureroasă: aceea de a redeveni om.
“Fata cu picioare de sticlă” nu este numai o poveste de dragoste despre doi oameni care se îndrăgostesc, este o poveste despre dragostea însăşi: despre puterea ei, despre limitele şi consecinţele ei…”, a scris The Boston Globe.