În anul 2001, participam la primul meu concurs literar, destinat poeţilor nedebutaţi, I. L. Caragiale. Eram în facultate, îmi schimbasem de câteva ori “menirea”, nu eram sigură că voi găsi ceva care să-mi placă pe deplin, aşa că, mai mult din întâmplare, am trimis un grupaj de poeme la acest concurs. Am aflat rezultatul stând la binecunoscuta terasă a campusului „Leu”, cunoscută şi sub titulatura underground “La jeg”, unde se lua cel mai rapid pulsul tuturor lucrurilor care se petreceau în acel spaţiu studenţesc. Premiul a constat într-o sacoşă plină ochi de cărţi, unele mai serioase, altele mai puţin. Singura carte care avea însă un autograf era “Inima ca un pumn de boxeur” de Nora Iuga, Editura Vinea, 2000. A fost pentru prima dată când am simţit că a meritat să particip la concurs. Am crezut- şi nici acum nu ştiu, că Nora Iuga a fost în juriu şi că ne-a trimis un semn subtil tuturor celor pe care îi citise în încercările acelea stângace, poematice. Un autograf cu cerneală, scris cu stiloul, şi primul autograf pe care l-am primit în viaţa asta.
După ce am citit volumele, rămăsesem cu obsesia că dacă aş scrie vreodată, mi-ar plăcea să o întâlnesc cândva pe Nora Iuga, antologia “Inima ca un pumn de boxeur” fiind unul dintre volumele reper ale anilor ce au urmat. Lucrurile au venit de la sine, iar dorinţa de a o întâlni s-a împlinit 7 ani mai târziu, când aveam să mă aflu şi eu în trenul regal ce purta scriitorii pe Calea Regală, în 2008.
Probabil că sunt sute de tineri care visează cu ochii deschişi să întâlnească un scriitor pe care-l admiră, iar dacă nu au această şansă, cu siguranţă se strecoară în mulţime, la lecturi, la lansări, stau cu chipul lipit de TV urmărindu-l/i, citesc cronici sau interviuri cu scriitorii preferaţi, îi “hăituiesc” de la distanţă. Care simt că, auzind vocea acestui scriitor preferat, pot şi ei face aproape orice sau încerca să poată face orice.
Suntem mulţi cei care, acum, pe 4 ianuarie 2011, am vrea să-i urăm Norei Iuga “La mulţi ani”, să-i spunem ceva frumos, să îi arătăm cât de mult înseamnă ceea ce a scris şi ceea ce scrie, cât de mult contează ca un autor să fie şi în scris şi în viaţa reală la fel de pătimaş, cum ştie Nora să spună anumite lucruri frust, lucruri pe care unii dintre noi doar le gândim sau suntem prea comozi şi lipsiţi de curaj pentru a le rosti cu voce tare…
Andra ROTARU
P.S. Urez şi eu cititorilor AgenţieideCarte.ro: să puteţi păşi oricând mai departe de demarcaţii, să puteţi sări mai departe de convenţii!
Exact la tinta!
La Multi Ani, Nora! Sanatate, noroc, inspiratie! Ma bucur ca ma numar si eu printre admiratorii care au avut sansa de a te cunoaste personal.