Joi, 20 ianuarie 2011, ora 19:00, la Little Yellow Studio (Aristizza Romanescu nr 13, Bucureşti), are loc vernisajul expoziţiei “Energia Patru” de Gheorghe Rasovszky, un artist independent separat de dogme, practicant al tehnicilor vizuale alternative specifice experimentalismului postsurrealist în care fuziunea mediilor, negarea certitudinilor şi cercetarea permanentă sunt mixturile sale culturale favorite. Expoziţia va fi deschisă în perioada 20 ianuarie– 20 februarie 2011.
„Printre cei interesaţi de antropologie vizuală se număra şi bunicul meu Alex (văr primar cu C.G.Jung şi nepot al lui Harmony Korine) devenit celebru prin anii ’30 pentru că trăia voit şi efectiv sub cerul liber. Considera casa un presicriu şi fiind un rafinat plein air-ist, cutreierase marea majoritatea a regiunilor aflate pe axa meriadianului Greenwich de la Nord la Sud, ziua, abătându-se doar noaptea pe axa Est-Vest când desena moaşte la lumina Lunii.”, a spus Gheorghe Rasovszky.
Lucrările expuse la “Energia Patru” fac parte din studiile şi cercetările sale de la Sheffield dedicate conceptului de periferie în centru şi centru în periferie, pregătite pentru ediţiile 13 repectiv 14 din Enciclopedia Britanica ediţia 1952, inclusiv tehnici curatoriale arhaice de manipulare a imaginii primare.
Gheorghe Rasovszky s-a născut în Suceava în 1952. Trăiește și lucrează în București. A studiat la Universitatea Natională de Artă din București , și-a expus lucrările la Muzeul Național de Artă Contemporană, București (2010), Galeria Căminul Artei, București (2005), Galeria HT003 (2005), Galeria Nouă, București (2004), a 49-a Bienală de la Veneția, Pavilionul României (2001), Muzeul Național de Artă al României, (2000), a 47 –a Bienală de la Veneția, Casa Română (1998), Centrul Soros pentru Artă Contemporană, București (1996).
Partneri: CORCOVA, Roy& Damboviceanu, Mons Medius