Se vorbeşte mult despre cum vor arăta cărţile în viitor, dacă cele publicate pe suport de hârtie vor mai avea viaţă lungă sau dacă vom ajunge să citim numai cărţi digitale. Dacă, atunci când ne vom afla la capătul lumii, izolaţi, ne va mai ajunge firul sau bateria încât să citim atât cât ne dorim. Disputele editorilor şi cele ale cititorilor sunt aprinse, părerile împărţite, iar viitorul, parcă, incert în astfel de verdicte.
Ce mă amuză, însă, pe mine, e că mulţi scriitori au şi ei disputele lor legate de modalitatea în care scriu: la calculator, la maşina de scris, pe hârtie, pe şerveţele sau etichete de bere atunci când tehnologia nu le mai este la îndemână? Parcă stilul acesta rudimentar ar bate toate formulele clasice sau moderne, pentru că inspiraţia sau unele idei bune vin nu când eşti în faţa unui birou şi a unui cadru “controlat”, ci atunci când nici prin gând nu ţi-ar fi trecut…
Unii scriu la mare, în nisip, ca apoi să lase apa să le şteargă cuvintele, alţii scriu cu fum, în aer, alţii pe torturi, alţii pe pereţi (cine nu s-a trezit noaptea cu un creion bont şi a mâzgălit pe pereţi?), alţii în praful de pe noptiere, alţii pe pereţii celulelor, pe pereţii peşterilor, pe geamuri ş.a. Cred că, până la urmă, fiecare dintre noi avem tabieturile noastre sau predispoziţiile noastre, ne educăm sau nu să ne placă ceva şi să respingem altceva.
De la telefonul cu fir, la cel fără fir au fost sute de voci pro şi contra, iar acum, cea mai recentă găselniţă care ne împarte în tabere, au găsit-o editorii: deci, ce preferăm: ce e la modă sau într-o viitoare modă sau ba?
Andra ROTARU
Cred ca e vechea problema a „formelor fara fond”, istoric impamantenithttp://www.ziarulunirea.ro/category/initiativa-privata/a in Romania.
In opinia mea, scriitorii ar trebui sa se preocupe mai putin de aparente si, in loc, sa caute sa ajunga din nou la cititori: ar trebui sa li se dea mai mult pe la nas cu nr. de exemplare(tot mai putine) vandute pe suport clasic de hartie – poate incep reconectarea la realitate…