Se vorbeşte destul de mult despre cultură şi educaţie. Când apare câte un barometru frisonant prin concluzii, indicând nivelul cultural al publicului larg ori locul ocupat de învăţământul nostru în Europa, toată lumea intră în alertă. Editorialiştii scriu editoriale, analiştii fac analize, profeţii dezastrului naţional îşi reînnoiesc lamentaţiile şi invocaţiile.
După câteva zile, alte evenimente apar pe agendă şi problemele considerate capitale, atât de fierbinţi, se răcesc brusc, intrând în conservare. Profesorul se întoarce la condiţia lui de Cenuşăreasă, iar omul de cultură, intelectualul, artistul sunt readuşi în marginile ratingului lor. Zero. Între George Bălăiţă şi Bebe (Mihăescu), Ileana Mălăncioiu şi Teo, Dorin Tudoran şi Pepe, al doilea termen al ecuaţiei, rostit mereu cu o familiaritate la limita pasiunii, indică în mod clar opţiunea majoritară. Izgonită, cu rare şi onorante excepţii, de pe posturile comerciale, cultura înaltă înfloreşte într-o seră numită TVR Cultural, la care se uită – când se uită – exclusiv minoritatea producătoare. Am ajuns să ne citim noi între noi, să ne bucurăm când vindem câteva sute de exemplare dintr-o carte, să ne extaziem când ne recunoaşte cineva pe stradă.
E şi vina multora dintre noi, care consideră degradant să se adreseze şi unui alt public decât celui specializat. Vorbind o limbă păsărească, de genul celei parodiate de Toma Caragiu în scheciul cu criticul de artă, necăutând punţi de comunicare, ci un piedestal pentru propria măreţie, aceste genii neînţelese îi dispersează şi pe cei realmente interesaţi de fenomenul cultural: de o carte bună, de un film mare, de un spectacol memorabil de teatru. Refuz să cred că publicul românesc e ilustrativ pentru categoria „imbecilului colectiv” despre care vorbea un filozof. Că nu mai poate face distincţia între Guţă şi Mozart, Pavel Coruţ şi Dostoievski, micuţa Picasso şi Picasso ăl bătrân. Întrebarea e dacă această cultură înaltă poate fi livrată într-o formă accesibilă, cu o undă de problematizare şi un strop de umor. Ştim că este hrănitoare pentru unii; dar este ea comestibilă pentru mai mulţi?
Da.
Daniel Cristea-Enache
[…] Agenţia de Carte a început de puţin timp să găzduiască o rubrică a criticului literar Daniel Cristea-Enache. — O puteţi urmări AICI. […]
felicitari pt articol!
Multumesc pentru accesari, semnalari si felicitari…
Ca si in cazul cronicilor din „Observator cultural”, mi-am propus sa nu raspund comentariilor de pe forum, fie ele pozitive, fie negative. Sunt de parare ca punctul meu de vedere este exprimat in textul propriu-zis al articolului. Rolul meu de critic se incheie odata cu ultimul punct. Dupa aceea e libertatea deplina a cititorului sa primeasca sau sa respinga argumentele mele si judecatile de valoare. That’s it.
Am semnalat evenimentul http://cititordeproza.ning.com/group/cesedezbateinrepublicacititordeproza/forum/topics/cuvant-inainte02-daniel
Sa fie intr-un ceas bun!