Miercuri, 19 ianuarie 2011, ora 18:00, la Clubul Ţăranului (Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Bucureşti), are loc prima conferinţă din seria Conferinţele „Mircea Vulcănescu”, care va fi susţinută de filosoful Mihai Şora, personalitate marcantă a culturii române contemporane. Moderatorul conferinţelor va fi Mihai Gheorghiu, cercetător MŢR.
„Toată „opera“ lui, atâta câtă este ea (adică mai puţin întinsă decât ar fi putut fi, raportată la „volumul“ de fiinţă şi de informaţie structurată care i-a constituit temeiul), a fost strict „ocazională“: răspuns graţios la diverse solicitări. A ţinut numeroase conferinţe pentru că altcineva decât el simţise nevoia unei clarificări, a făcut admirabile expuneri improvizate pentru a lămuri câte o nedumerire a cuiva sau pentru a întregi o viziune incompletă, a pus întotdeauna ordine (o ordine suplă şi vie) în fulguraţiile incoerente sau doar fragmentare (şi de multe ori tributare momentului) ale unuia sau altuia. Întotdeauna, nevoia de limpezire a Celuilalt a constituit un indispensabil prilej pentru propria sa manifestare, pentru că oricând era gata să vină în întâmpinarea oricui îşi simţea vagul ideilor sau limita informaţiilor ca pe o povară greu de suportat. Este de-a dreptul uluitor cât de vastă era cuprinderea a ceea ce ştia până în străfunduri şi cât de precisă era organizarea a ceea ce apuca să comunice, fie că vorbea despre tomism şi augustinism sau despre eros şi logos în gândirea creştină, fie despre arhitectura sonoră a compoziţiilor lui Bach şi despre muzicalitatea catedralelor gotice. Sau despre orice altceva…”, a scris Mihai Şora.
Conferinţele „Mircea Vulcănescu” au menirea să constituie la MŢR un spaţiu al dialogului intelectual centrat pe teme ale ştiinţelor socio-umane, cu deosebire orientat spre tematica raportului între tradiţie şi modernitate în istoria şi devenirea culturii şi civilizaţiei româneşti a secolului XX şi a începutului de secol XXI. De asemenea, dialogul între cultură şi religie va fi privilegiat ca temă de reflecţie şi dezbatere.
Cultura română modernă s-a născut din apelul la modernitate şi s-a dezvoltat apoi în tensiunea polară dintre modernitate şi tradiţie. A fost această tensiune benefică, genuină, a dus la rezultate notabile, la o anumită identitate culturală sau nu? Mai este astăzi această tensiune reală, efectivă, mai există în cultura română un ferment al tradiţiei? Şi ce ar putea să însemne în contextul postmodernităţii, secularizant şi globalizant, apelul la tradiţie?
Vor fi abordate teme diverse de istoria culturii, a civilizaţiei, de istorie a constituirii disciplinelor socio-umane pe tărâm românesc, de istorie a instituţiilor culturale româneşti, teme ţinând de antropologie, etnologie, istoria religiilor, istoria ideilor. Se vor lansa întrebări şi se vor amorsa polemici, totul pentru a readuce la prezenţă cultura dialogului intelectual, dezbaterea de idei, polemica civilizată.
Acest ciclu de conferinţe se desfăşoară sub numele şi semnul lui Mircea Vulcănescu pentru că el este figura emblematică a intelectualului român al secolului XX. Mircea Vulcănescu reprezintă la superlativ tipul intelectualului angajat şi implicat în viaţa cetăţii şi a poporului său, reprezintă de asemenea la superlativ tipul creştinului care se jertfeşte în luptă cu demonia veacului. Mircea Vulcănescu este omul exemplar al culturii române a veacului XX, alţii au opere mai închegate, opere încheiate, în schimb, el lasă moştenire această gândire mereu vie, fragmentară, centrată pe problemele cruciale, şi viaţa oferită ca jertfă aproapelui.
Nimic mai potrivit ca MŢR să devină organizatorul unor astfel de întâlniri care să se desfăşoare sub semnul moştenirii intelectuale a lui Mircea Vulcănescu. Dragostea absolută a lui M. Vulcănescu pentru civilizaţia tradiţională românească, încrederea sa în acest tip uman îl fac în mod necesar părtaş la aventura intelectuală a MŢR, aşa cum a iniţiat-o Horia Bernea. De altfel, textele sale au construit ele însele, alături de multe altele, viziunea pe care expunerea permanentă a MŢR s-a edificat.
Partener: Clubul Ţăranului
Parteneri media: 24-Fun, Radio Romania Actualitati, Radio Romania Cultural, Port.ro, Hot News, webpr.ro, LiterNet, Observator cultural, Cultura, Lacasuri Ortodoxe, onlinegallery.ro, modernism.ro, ArtClue, www.comunicatedepresa.ro