La începutul lunii ianuarie 2011, a apărut numărul 7 (94) al revistei ieşene “Dacia Literară”. În acest număr puteţi citi un interviu cu Ştefan Lemny de Călin Ciobotari, poeme semnate de Tucu Moroşanu, Arcadie Suceveanu, Dumitru Vacariu, Alexandru Ovidiu Vintilă, Ilie Tudor Zegrea, precum şi rubricile din “Arca lui Noe” semnate de Alexandru Zub, Nicolae Mareş, Liliana Ursu, Iota Parthenoiu, Vasilis Margaris, Iannis Motsios, Ionel Necula, Valentin Ciucă, Emilia Pavel, Grigore Ilisei, Lucia Dărămuş, Ileana Stănculescu, Maria Florea, Bogdan Ulmu, Vasilian Doboş. La rubrica “Bibliofil” semnează Ioan Holban, Adrian Ţion, Nicolae Busuioc, Ştefan Oprea, Amalia Voicu, Vasile Iancu, Carmelia Leonte, Ioan Răducea.
La rubrica “Bibliofil”, Amalia Voicu semnează “Numai poetul deasupra valurilor”, o cronică la volumul “Netrăitele” (II) de Contanţa Buzea, Editura Vinea, 2008.
“Versetele” Constanţei Buzea (unii ar spune poeme în proză ori proze poematice) din volumul Netrăitele (II) corespund unor litanii care vor să înlocuiască trăirea cu poezia în sine: este un alt fel de a spune – „nu trăiesc eu, ci poezia mă trăieşte pe mine; scriu, deci exist…“. Sub imperiul
unui ermetism oarecum frustrant pentru cititor, scriitoarea lasă să se întrevadă complexul, creator, de altfel, al lucrului făcut de mână omenească, al scrisului adică, îngenuncheat în faţa Creatorului (celui născut, iar nu făcut, cum zice Crezul creştin). ,,Lasă-mă, Doamne, să-mi murmur/ povestea în clar. Copil fără naştere/ sunt la picioarele Tale. Jilţul Tău/ izvorăşte azur ce se lipeşte de buzele/ mele, goale de plânsul cuvintelor/ ce se vor naşte cu mine,/ cel plin de visul fără folos/ dinainte de fapta pornirii”.
Îngerul este un alter-ego al poetului, fie că este înaripat şi ascensional, fie că este un înger căzut – ,,Dacă ar fi cu putinţă/ să aud vaierul umbrei, duhul ei fără somn/ de plantă ca fumul, urne să se ridice din/ dalele tari însoţind fluviul (…)// ,,Copil refuzat, sufletul tău atins de har, rămas între stâlpi cărora îngerii trişti/ spre a te umbri, te primesc cu mâhnire/din braţele mele”. Engrame eminesciene (însă într-un sens etimologic pozitiv, de întipărire în subconştient) sunt îngerul şi umbra, faţa şi reversul aceleeaşi medalii, sau mai degrabă al aceleeaşi persoane.
Poate prea cerebrală, poezia se salvează (în celălalt sens, soteriologic antic) şi revine în cele din urmă la sentimente (!), datorită dispersărilor inocente ale discursului -,,Albi în iarbă, culcaţi în iarbă,/ cu nori pe faţă, nevinovaţi căutând/ înainte de gândul găsirii./ Sub iarbă, pământ, sub nori trist şi umed/ pământ”. (Dormirea). Pecetea gravităţii nu dispare, tocmai pentru că, din păcate (şi din fericire), englezescul grave (mormânt) se ascunde dincolo de aceste versuri… .”, fragment din textul scris de Amalia Voicu – “Numai poetul deasupra valurilor”.
