spot_img

„Noi, românii, avem cel mai mare număr de scriitori, pentru că ne este frică şi nu cutezăm să spunem direct ceea ce gândim…”

De curând, la Editura Fondul Europa a apărut volumul de poeme “Anarhie cu pauză de ceai”, semnat de Pavel Gătăianţu. Andra Rotaru a dialogat cu autorul, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, despre dimensiunile sociale pe care acest volum le propune şi despre importanţa confruntării tinerilor cu unele perioade mai puţin faste din istoria recentă a fostei Iugoslavii.

Cât de balcanic e ceaiul pe care ni-l serviţi în cel mai recent volum al dvs. de poeme, “Anarhie cu pauză de ceai”, Editura Fondul Europa?

Ceaiul balcanic e cam amărui. Dintodeauna a fost astfel, treceau doar anii. Gustul a rămas la fel.

În poemul care deschide volumul, “Mamă, povesteşte copiilor povestea cu Iugoslavia” se poate vorbi de o intensificare a rolurilor pe care o mamă le poate juca pentru copiii săi, şi, în special, de cele “istorice”. Cât de multe ştiu tinerii din ziua de azi despre evenimentele petrecute în trecutul politic recent al Iugoslaviei?

În timpul războiului din anul 1999, eram în satul natal, în apropiere de Vârţeţ, şi când se auzea vuietul avioanelor de război, mama mea tremura şi plângea, avioanele veneau dinspre România…Acest poem antologic descrie soarta  românilor din Voivodina şi nu numai.

Poate o astfel de poezie să sensibilizeze tineretul asupra acestei istorii recente, pe care ei nu au trăit-o?

Cea mai grea întrebare contemporană este „Ce să spunem tineretului…”, temă pentru simpozion internaţional.

Erotismul e sublimat în poemul “Partizancă goală puşcă”, care conţine dese trimiteri la atrocităţile războiului…

Erotismul, umorul sunt prezente în creaţia mea din cauza demitizării eroilor de tot felul de care am fost şi suntem şi astăzi spălaţi pe creier.

Cum se împacă poezia cu dimensiunile politice sau sociale?

Există un site cu poeţii tineri din Bucureşti care atacă unele trăiri juvenile, individuale, ca de exemplu, ce simte o poetă când are ciclu menstrual. Aceasta este o trăire individuală, intimă, care nu mai interesează pe nimeni. Pe mine mă interesează aspectul sociologic al lucrurilor. Un sătean de-al meu a spus că noi, românii, avem cel mai mare număr de scriitori, pentru că ne este frică  şi nu cutezăm să spunem direct ceea ce gândim…

De ce aţi ales ales titlul volumului “Anarhie cu pauză de ceai”?

Titlul merge foarte bine cu catastrofele lumii în care trăim

Sunteţi şi fondatorul revistei Europa, care ia pulsul noutăţilor literare atât din spaţiul sârbesc, cât şi din cel românesc şi internaţional. Ce direcţii s-au dezvoltat de la înfiinţarea sa şi până în momentul de faţă?

Revista „Europa” încearcă să ajute la coagularea unei noi elite tinere din Europa, pentru ziua de mâine. Încercăm să căutăm răspunsuri pentru noile fenomene sociale care apar sau care au apărut deja. E greu dar vrem să lăsăm o urmă în vremurile în care am trăit şi să arătăm problemele cu care ne-am confruntat.

Ce influenţe s-au păstrat în poezia dvs. din cele două culturi în care v-aţi format?

Am trăit într-un  sistem social-democrat şi am avut libertatea de a gândi liber, aceasta este cea mai mare cucerire a mea în doemniul poeziei.

Ce proiecte poetice mai aveţi în derulare?

Pregătesc un volum, o antologie de autor cu o selecţie din cele 11 volume de poezie publicate în perioada de trei decenii de activitate poetică. Cartea se va numi „Hotelul Balcan”. Din cauză că după plimbarea prin Europa tot în acest hotel am rămas.

Articole recomandate

2 COMENTARII

  1. Despre Pavel Gătăianţu n-am auzit decât anul trecut de la fostul meu profesor de limba română care terminase facultatea la Timişoara. Reţin formularea „E cel mai interesant poet român din afară” Mă bucur ca s-a postat acest interviu. Imi place cum vorbeşte poetul şi am să-i caut versurile.
    Cum aş putea să găsesc o carte de Pavel Gătăianţu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508