Joi, 20 ianuarie 2011, ora 20:00, la Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian” din Bucureşti, are loc spectacolul “Supermarket”, în regia lui Theo Herghelegiu, în coproducţie cu Teatrul Inexistent.
Proiectul primului musical independent din România a fost iniţiat în cadrul Teatrului Inexistent, în colaborare cu Teatrul Arca şi preluat apoi de Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”, şi adaptat pentru spaţiul din foaierul teatrului.
„Supermarket” este realizat pe un libret de musical neconvenţional, care merge pas la pas cu trendul occidental, în ceea ce priveşte muzica, libretul, tema şi povestea, dar adaptat societăţii româneşti, acaparată de febra consumerismului. Musicalul urmăreşte să atragă atenţia asupra pericolului acestei „nevroze a shoppingului” şi, mai ales, asupra unui mod artificial de rezolvare a problemelor reale cu care ne confruntăm.
„Supermarket este un muzical anti-reţetă. Este un produs la limita dintre parodie şi comedie neagră (…), un spectacol bazat pe auto-ironie şi pe spirit cinic, învelit întru edulcorare în pseudo-debilitatea discursului. Sub aparenţa de simplitate extremă a versurilor şi a replicilor rostite, se zvârcoleşte o problematică acută printre rânduri, neiertând pe nimeni. Îţi vine să râzi, îţi vine să plângi, îţi vine să înjuri, să tremuri, să te răsteşti la cei de pe scenă, sau să-i compătimeşti, sau să-i iei de urechi… La final de tot, îţi vine să intri în primul supermarket care îţi iese în drum, să cânţi ceva cât te ţin plămânii şi p’ormă s-o iei la fugă, râzând…”, a scris Theo Herghelegiu.