La Editura Polirom a apărut volumul “Reflecţii asupra unui secol XX uitat. Reevaluări” de Tony Judt. Autorul este cunoscut publicului din România datorită volumului “Epoca postbelică. O istorie a Europei de după 1945” , publicat la Polirom în anul 2008, una dintre cele mai importante istorii a Europei postbelice.
Volumul reuneşte 24 de eseuri, scrise de a lungul a 12 ani, între 1994 şi 2006, Judt ne reaminteşte că trecutul nu dispare niciodată complet şi că secolul XXI e marcat de aceleaşi pericole ca şi secolul XX.
Este remarcabilă varietatea subiectelor abordate, de la atracţia, astăzi inexplicabilă, pe care a exercitat-o marxismul în secolul XX şi eclipsa intelectualilor în viaţa publică la ascensiunea statului în politica şi economia naţiunilor occidentale şi declinul liberalismului în Statele Unite.
„Dacă mai există astăzi un scriitor «orwellian» (în sensul bun al cuvântului), acesta este Tony Judt. Judt nu cruţă pe nimeni, iar aceasta şi claritatea stilului fac lectura la fel de atractivă ca atunci când citeşti un jurnalist. Forţa scrierii sale este accentuată de obişnuita rigoare academică. Judt încearcă să menţină vii în conştiinţa contemporanilor acele evenimente şi argumente care par a fi devenit de mult istorie, dar care sunt în egală măsură experienţe recente.” (The New York Review of Books)
O lucrare indispensabilă scrisă de unul dintre cei mai importanţi autori de scrieri politicede astăzi.” (The Guardian)
„Puţini se pot compara cu Tony Judt, nu numai un istoric de prim rang, ci şi un politicologue (termen pentru care nu avem încă un echivalent) ce face din implicare o chestiune de onoare.” (The New York Times)
„Probabil cea mai importantă colecţie de eseuri despre istoria politică, diplomatică, socială şi culturală a secolului trecut.” (Forbes)
„Cu prea multă încredere şi fără să ne gândim prea mult, am lăsat secolul XX în urmă şi am păşit cu mândrie în secolul următor, înfăşat în jumătăţi de adevăr egoiste: triumful Vestului, sfârşitul Istoriei, momentul american unipolar, dezvoltarea inevitabilă a globalizării şi a pieţei libere.
În entuziasmul nostru maniheic, noi, cei din Vest, ne am grăbit să scăpăm pe cât posibil de bagajul economic, intelectual şi instituţional al secolului XX şi i am încurajat şi pe alţii să facă la fel. Ideea că acela a fost trecutul, iar acesta e prezentul, că tot ce trebuia să învăţăm din trecut era să nu l repetăm a cuprins nu numai instituţiile defuncte ale comunismului Războiului Rece şi ale membranei sale ideologice marxiste. Nu numai că nu am învăţat prea multe din trecut – lucrul acesta nici nu ar fi fost remarcabil. Însă am şi insistat – în ceea ce priveşte estimările noastre economice, practicile politice, strategiile internaţionale, ba chiar şi priorităţile privind educaţia – că trecutul nu ne poate învăţa nimic interesant. Continuăm să credem că trăim într o lume nouă; că riscurile şi oportunităţile pe care le prezintă nu au precedent.” , a scris Tony Judt.
Tony Judt (1948-2010) a fost profesor de studii europene la New York University şi director al centrului de studii Remarque Institute din cadrul aceleiaşi universităţi. Dintre volumele sale, menţionăm: Marxism and the French Left: Studies on Labour and Politics in France 1830-1982 (1990), Past Imperfect: French Intellectuals, 1944-1956 (1992), A Grand Illusion: An Essay on Europe (1996), Socialism in Provence 1871-1914: A Study in the Origins of the Modern French Left (2000), Identity Politics In A Multilingual Age (2004). A fost un colaborator constant al publicaţiilor New York Review of Books, Times Literary Supplement, New Republic, New York Times, precum şi al multor altor reviste din Europa şi Statele Unite.
La Editura Polirom au apărut: Europa iluziilor (2000), Povara responsabilităţii. Blum, Camus, Aron şi secolul XX francez (2000), România: la fundul grămezii (2002) şi Epoca postbelică. O istorie a Europei de după 1945 (2008). Autor al mai multor studii consacrate spaţiului central-european, între care „Redescoperirea Europei Centrale”, publicat în antologia Europa Centrală. Nevroze, dileme, utopii (Polirom, 1997).