La Editura Tempus a apărut volumul “Note explicative” de Ileana Vulpescu, în colceţia “Beletristică pentru adulţi”.
“Eu spun aşa – că există oameni de valoare, fără discuţie, în toate epocile. Nu există nici o epocă fără oameni de valoare, chiar dacă nu sunt recunoscuţi în mod public.
Dar nu e bine să citezi nume, pentru că, dintr-o dată, creezi animozităţi, şi lumea nu are nevoie… şi aşa este o epocă de vrajbă îngrozitoare.
După 1990, niciodată poporul român nu a arătat mai multă urâţenie decât acum. 1990 este un an care a făcut un imens rău poporului român, arătându-i ce zace în el. Eu n-am încredere nici în posteritate.
N-am încredere nici în trecut. Se spun o mulţime de minciuni, pe care dacă le răscoleşti… vezi enormitatea lor.
Prezentul este aşa cum este, iar despre viitor, niciodată nu poţi să contezi că o să cearnă… În primul rând, intervin lenea şi uitarea.”, a scris Ileana Vulpescu, într-un interviu pentru revista Q Magazine.
Prozatoarea şi romanciera Ileana Vulpescu s-a născut în 1932, în Bratovoeşti, judeţul Dolj. Cel mai cunoscut roman al ei este “Arta conversaţiei”, care a reuşit să ajungă best-seller înainte de 1989. După o licenţă în litere (limba şi literatura franceză), la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1953-1958), a lucrat ca lexicograf la Institutul de Lingvistică al Academiei şi a colaborat la redactarea lucrărilor “Dicţionarul limbii române” şi “Dicţionarul explicativ al limbii române” (1959-1975).