Mariana Gorczyca a publicat, de curând, volumul “CADENŢĂ pentru Marş erotic”, Editura Limes, un roman construit muzical, în cadenţa eroticului adulterin, care ordonează fraze muzicale intonate de o parte si de alta a anului 1989. Andra Rotaru a dialogat cu Mariana Gorczyca despre acest volum, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro.
Ce mai înseamnă în zilele de azi un marş de defilare, faţă de rolul pe care îl avea pentru masele de oameni, în urmă cu peste 20 de ani?
Romanul meu a început cu un marş fiindcă se întâmpla ca în acea perioadă să ascult sonatele lui Prokofiev. Cine le cunoaşte îşi aminteşte de elementele de marş din ele. Cadenţa lor mi-a decupat amintiri de defilare de 23 August la care eu însămi am participat. Şi, cum personajul meu se desfăşura în perioada comunistă, de ce să nu încep totul cu un marş? Treptat, pe măsură ce firul epic se derula, mi-am dat seama că marşul poate fi láitmotivul romanului, aducându-l în scene de căsătorie, înmormântare etc. şi, în final, la Concertul de Anul Nou de la Viena, celebrarea unui nou început, fiindcă – Eliade dixit – moartea nu sfârşeşte nimic. Viaţa ca un marş putea fi şi el un titlu al romanului.
În zilele noastre nu mai defilăm toţi, cu mic cu mare, de 1 Mai sau de Ziua Naţională, ca în comunism. Dar marşul există şi, la un moment dat, chiar am crezut că am prins cadenţa Occidentului, că păstrăm ritmul, că avem aceeaşi mândrie în ţinută. Ici, aux Portes de l` Orient însă, obosim repede în rigoarea paşilor şi rămânem cu plutonul în urmă. Iar pierdem cadenţa Batalionului Europei, ca după `48, ca după `77, ca în interbelic… Sincronism ca aspiraţie şi un număr prea mic de ani de realitate.
Gestul personajului Tiberiu, care plăteşte cărţile pe care o femeie nu le poate achita la casieria unei librării poate părea exagerat pentru unii, sau poate să confirme o excepţie. Care este valoarea cărţilor pentru acest personaj masculin şi care este valoarea gestului pe care-l face?
Pentru un Seducător înnăscut gesturile, mai ales primele dintr-o posibilă relaţie, sunt exagerate. Nu poţi capta, stârni (în sens kirkegaardian) cu un comportament gri, neobservabil. Colocvial spus, Seducătorul ia faţa. Nu o face întotdeauna programat, gândit, premeditat. De cele mai multe ori totul se întâmplă spontan. Gesturile vin din firescul felului acestuia de a trece prin lume. Plasarea în Librărie a întâlnirii personajului principal cu Ana a fost consecinţa a două motive: unu: aveam o proză scurtă scrisă deja prin anii `80, Întîmplare dintr-o librărie (premiată printre altele de revista Steaua), care a fost transcrisă în mare parte în roman şi, doi: librăria este un loc special unde poveştile şi gândurile atâtor oameni sunt de vânzare. Dai şi iei. Dar nu numai Librăria apare în cartea mea ci şi Piaţa (acolo unde are de fapt loc şi târgul faustic dintre Renate şi Partpur, în proximitatea ziarului Neuer Weg, adică Drum nou, în care ziarul este, evident, acumul, aziul, începutul a ceva ce va urma altfel).
Deşi starea civilă a lui Tiberiu şi Ana nu fusese discutată de cei doi în urma întâlnirii din librărie, Tiberiu “nu-şi refuză experienţele erotice” şi nici nu-şi pune “stavilă” vreunui instinct erotic.
Instituţia căsătoriei îşi are noima ei. Căsătoria, ca să cităm din Kirkegaard, are legitimitate estetică, are în ea un element etic şi religios pe care doar iubirea nu-l are. În cazul pianistului şi al scriitoarei în devenire vorbim de iubire, iar iubirea transcende limite, reguli, contracte. Personajele mele, mai ales Tiberiu, evoluează sub semnul hedonismului, neros de frustrări, neridat de bariere, oferind şi oferindu-şi plăceri. Tiberiu Vanky este un discipol al lui Epicur, cel care spunea lumii că scopul tuturor acţiunilor trebuie să fie obţinerea plăcerii şi că plăcerea este binele suprem.
De unde provin blocajele erotice dintre personajul Tiberiu şi soţia sa?, blocaje care, cu alte femei nu există? De unde provine libertatea pe care acest personaj şi-o impune în relaţia de mariaj? Se poate vorbi de o trăsătură locală, autohtonă a acestui tip de relaţie şi a acestui tip de bărbat?
Blocajele erotice dintre cei doi protagonişti ai romanului sunt consecinţa abordării diferite a vieţii, hedonistă în cazul lui Tiberiu, comme il faut în cazul săsoaicei Renate, crescută şi educată în spiritul rigorii. Nu, în acest roman nu am portretizat un macho local. Mai mult, Seducătorul nu este afemeiatul. Seducătorul se hrăneşte cu efectele seducţiei sale care nu se concretizează neapărat în acte sexuale.
Cât de mult v-aţi proiectat propriile fantezii, din postura de scriitor care scrie şi din perspectiva unui bărbat, dar şi a unei femei?
Mi-amintesc de interviul pe care i l-am luat lui Gheorghe Crăciun pentru revista Vatra şi de lungile noastre discuţii de la Sighişoara şi de la Bucureşti. Amândoi eram bântuiţi de personaje care aduceau femininul şi masculinul din noi (el cu Leontina din Pupa Russa, eu cu Eremita din CHEFUL…). Nu ştiu să explic în nuanţe, dar ştiu că atunci când scriu, mă multiplic cu uşurinţă şi pot fi, în egală măsură, bărbat sau femeie.
“Cadenţă pentru marş erotic” surprinde la un moment dat aspecte ale anilor de dinainte de revoluţie. Este, în vreun fel, relaţia dintre Tiberiu şi Renate, tributară vremurilor în care se desfăşoară?
Posibil da, posibil nu! În cazul Renatei, da!
“De câte ori avea în public o spectatoare cu care rezona erotic, de atâtea ori prestările lui pianistice erau de excepţie”.
Tiberiu Vanky este artist şi, ca tipologie umană, un seducător. El ilustrează ideea (pe care sociologii mai ales au scos-o în evidenţă, cel mai bine făcând-o Kaufmann) că există un soi de mercantilism în tot ceea ce facem, toate proiectele noastre, felul în care ne desfăşurăm prin munca noastră pornesc de la resorturi de interes individual. Artistul cu atât mai mult are nevoie de a-şi afla raţiuni afective, pentru care şi de la care să obţină ceea ce doreşte.
Relaţiile adulterine ale volumului folosesc un alt limbaj, un alt registru, faţă de cel folosit în interacţiunea dintre personajele implicate în relaţiile oficiale?
La primul roman, CHEFUL nu se organizează vine de la sine, miza auctorială a fost etalarea, prin capitole distincte, a unor modalităţi de expunere, a unor registre diferite. Eram în prelungirea postmodernismului şi joaca de-a scriitura, autoreferenţialitatea mi-au conturat cartea. La al doilea roman, cel de care vorbim acum, m-am întors la un fir epic derulat clasic, diegetic, dar, la nivel de discurs, multiplicându-mă după cum îmi venea/ simţeam contextul. Tot ceea ce scriu este un amestec de proiectare conştientă cu ceva ce îmi vine dintr-o altă dimensiune. Bănuiesc că se întâmplă şi altora.
Se poate scrie literatură erotică fără un limbaj explicit?
Despre literatura erotică s-a scris. S-a teoretizat. Părerile sunt împărţite. Pe Boccaccio l-au depăşit câteva scriitoare. Femeile au o dezinvoltură naturală. Limbajul explicit, când este inserat în scene autentice, creionante pentru personaje, este bine venit. Atenţia auctorială trebuie focusată însă pe dozare anaxagorică.
Care sunt proiectele literare la care lucraţi în momentul de faţă?
Am început al treilea roman. Am scris vreo două capitole din cele 18 pe care le am în cap. Dar în această iarnă m-am oprit. Mă aflu într-o perioadă de acumulare, de documentare. Citesc despre şi joc golf, trebuie să stau în Italia într-o comunitate de români care lucrează acolo, trebuie să ajung în Suedia şi, ca şi în celelalte două romane de până acum, în Austria. Mă interesează aflarea unor surse pentru o documentare în privinţa spionajului pe care serviciile române îl făceau, în timpul comunismului, la Viena. Tema majoră pe care încerc să o dezvolt este maestrul şi discipolul, iar spaţiile de desfăşurare alternează lumea glamuroasă a golfului internaţional şi realitatea românească la zi.
