La Editura Cartea Românească, în colecţia “Poezie”, va apărea antologia “Cu gura uscată de ură. Poezii de dragoste” de Dan Sociu, o selecţie de poezii erotice din volumele publicate până acum şi alte câteva texte inedite. Autorul a făcut o selecţie din poemele scrise în perioada 2005-2009.
„Lui Dan Sociu îi ies foarte bine poeziile de dragoste. În primul rând, pentru că au un destinatar. Apoi, pentru ca dozează excelent combinaţia de autoironie şi patetic, de prozaic şi liric, fără să derapeze într-o parte sau alta. Dragostea din poemele lui n-are nimic explicit metafizic, dar nici nu apare minimalizată prin dezangajarea afectivă şi abandonul notaţiei psihologizante în favoarea celei neutru-comportamentale.” (Alex Matei)
Dan Sociu s-a născut în 1978, în Botoşani. A publicat trei cărţi de poezie – “Borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână” (Junimea, 2002), “Fratele păduche” (Vinea, 2004), “Cântece eXcesive” (Cartea Românească, 2005) şi două romane – “Urbancolia” (Polirom, 2008) şi “Nevoi special” (Polirom, 2008). A câştigat Premiul Româno-Canadian Ronald Gasparic, Premiul Mihai Eminescu pentru debut, Premiul USR pentru volumul “Cântece eXcesive”. A tradus volume de poezie de Charles Bukowski, Seamus Heaney şi e.e. cummings şi romane de Jack Kerouac şi Aleksandar Hemon.