La Editura Humanitas va apărea volumul “Cercul mincinoşilor” de Jean-Claude Carrière, ediţia a III-a.
Primii mincinoşi ai lumii sunt povestitorii. Dar cele aproape patru sute de istorioare adunate în acest volum de Jean-Claude Carrière nu sunt nici mituri, nici parabole religioase şi cu atât mai puţin epopei. Vii, alerte, uneori deconcertante sau fals naive, ele recompun spiritul umanităţii în cele mai diverse ipostaze ale lui, provenind fie din spaţiul budist sau islamic, fie din cel chinez, african, evreiesc, indian sau amerindian. Dincolo de diferenţele care ţin de tradiţie, regăseşti pretutindeni problema dreptăţii şi a morţii, dificultatea traiului în comun şi tema raportului maestru-discipol.
Jean-Claude Carrière este unul dintre cei mai cunoscuţi scenarişti din cinematografia contemporană. A colaborat, între alţii, cu Luis Buñuel, Milos Forman şi Jean-Luc Godard. Ca om de teatru, a lucrat în special cu Jean-Louis Barrault şi Peter Brook.
JEAN-CLAUDE CARRIÈRE (n. 1931) a studiat istoria, dar s-a dedicat desenului şi scrisului. Debutului literar (romanul “Lézard”, 1957) i-a urmat la scurtă vreme cel cinematografic. Colaborarea cu Buñuel îl plasează în rândul scenariştilor de renume mondial. Scrie piese de teatru, scenarii TV, publică romane şi eseuri. Cărţi: Le Dictionnaire de la bêtise, 1967, şiLe Livre des bizarres, 1972 (cu Guy Bechtel); La Paix des braves, 1984; Conversations sur l’invisible (cu Jean Audouze şi Michel Casse), 1988; La Controverse de Valladolid, 1992; La Force du Bouddhisme (cu Dalai-Lama), 1995; Le Cercle des menteurs, 1998 (Cercul mincinoşilor, Humanitas, 2000, 2009); Dictionnaire amoureux de l’Inde, 2000; Les années d’utopie, 2002; Détails de ce monde, 2004 (Frânturi din astă lume, Humanitas, 2007); Contes philosophiques. Cercle des menteurs 2, 2008 (Povestiri filozofice. Cercul mincinoşilor 2, Humanitas, 2009). Scenarii de film: Le Journal d’une femme de chambre (Luis Buñuel, 1964); Le Charme discret de la bourgeoisie (Buñuel, 1972); Le Fantôme de la liberté (Buñuel, 1974); Cet obscur objet du désir (Buñuel, 1977); Die Blechtrommel (Volker Schlöndorff, 1979); Sauve qui peut (la vie) (Jean- Luc Godard, 1980); Danton(Andrzej Wajda, 1983); Max mon amour (Nagisa Oshima, 1986); Valmont (Miloš Forman, 1988); Milou en mai (Louis Malle, 1990); Cyrano de Bergerac (Jean-Paul Rappeneau, 1990); Der Unhold (Schlöndorff, 1996); Birth (Jonathan Glazer, 2004).