Lector dr. Duşiţa Ristin a trimis pe adresa AgenţieideCarte.ro un comentariu de întâmpinare la volumul „Sonete pictate” de Eugenia Bassa Crâşmaru, Editura Nouă, Bucureşti (2010), pe care îl redăm, integral, mai jos:
„Interferenţele literaturii cu artele plastice relevă o unitate a creaţiei artistice, unde mesajul şi imaginile exprimate sunt purtătoare ale aceloraşi idei, sentimente şi atitudini superioare semnificative pentru creatorii care cultivă mai multe domenii artistice în acelaşi timp. O astfel de apropiere a literaturii de pictură o regăsim şi în Sonetele pictate ale Eugeniei Bassa Crâşmaru, carte apărută cu o prefaţă de Ion Miloş la Editura Nouă, Bucureşti, 2010, 127 p.
Autoarea acestui volum este cunoscută până în prezent mai ales prin scenografiile şi costumele pe care le-a realizat pentru nenumăratele spectacole prezentate începând din 1955 pe scenele teatrelor „C. Nottara” şi „Giuleşti” din Bucureşti. A creat, de asemenea, costume pentru filmele unor regizori precum Ion Popescu-Gopo, Al. G. Croitoru şi Doru Năstase şi a excelat în pictura pe sticlă prin realizarea unei impresionante colecţii de icoane pe sticlă. Vreme de 40 de ani s-a consacrat studiului costumului popular românesc de sărbătoare al cărui rezultat a fost cunoscuta expoziţie de pictură pe sticlă „Tezaur”. Aceasta cuprinde peste 100 de lucrări unice în peisajul artei plastice naţionale în care sunt redate costume reprezentative din toate regiunile României.
Aspectul artistic al cărţii în care una dintre coperţi, a patra, reproduce portretul în ulei al Eugeniei Bassa Crâşmaru realizat de Sabin Bălaşa în 1956 şi intitulat „Poeta” denotă o evidentă originalitate, multă grijă pentru realizarea cărţii şi o atenţie deosebită faţă de cititori. Titlul volumului, Sonete pictate, stabileşte de la bun început relaţia existentă dintre forma riguroasă a sonetului adoptată de autoare şi posibilele echivalenţe picturale ale acesteia. Imaginile vizuale care sunt prinse în structura fixă a sonetului ne arată un mod specific şi aparte de exprimare, propriu autoarei şi care se realizează cu măiestrie în culori şi tonuri de neconfundat. Dispunând de mijloacele artistice ale pictorului scenograf, Eugenia Bassa Crâşmaru îşi dezvoltă şi rafinează un stil unic de transmitere a mesajului artistic, cu toate semnificaţiile şi atitudinile pe care le comunică o operă de artă: „Pe sită de păianjen prinsă-n zări/ amurgul picta cu tonuri de ceară/ lunca gătită-n strai de primăvară/ asfinţind adormit de depărtări.//În pragul serii-ncepură s-apară/ cariatide antice cu lumânări/ stropind cu fosfor licuricii-n cărări/ tapetate cu pulbere stelară.// Din bolta celestă luna venise-n ape/ să-şi caute inelul vrăjit, pierdut/ de milenii, sperînd să fie pe-aproape.” (Peisaj).
Efortul de personalizare a mesajelor care transmit trăirile, ideile şi sentimentele autoarei relevă o extraordinară capacitate de a privi şi înţelege lumea în profunzime, dincolo de aparenţe, cu multă tandreţe şi onestitate. Întâlnim aici o implicită asociere a mesajului poetic, mai precis al propriei poezii, cu mesajele picturii şi muzicii într-un câmp de relaţii cu totul speciale în care realitatea este contemplată în contururile unei perfecţiuni artistice. Această realitate constituie fondul pe care Eugenia Bassa Crâşmaru îşi proiectează împlinirea viselor şi aspiraţiilor, animate de o vie şi autentică armonie şi pace sufletească: „Lin, îmi aştern pe foi de fân, ca-n trecut/ mireasma florilor aş vrea să mă-ngroape/ cu visuri, ce cu viaţa-mi s-au întrecut.” (Peisaj).
Broderii sufleteşti, Remember, Ape de vis, Grădini pastelate, Iubiri spontane, Goblen cu dedicaţii sunt secţiuni tematice ale cărţii presărate cu multe elemente de biografism în care cititorul e invitat să contemple lumea şi spaţiile privilegiate ale artistei. Incursiunea în această lume se deschide printr-o raportare la lumea copilăriei şi adolescenţei din satul ardelenesc al poetei, prin interesul faţă de tot ce aici are viaţă şi e simplu, dar de fapt e esenţial şi etern: „Jună-n livezi adunam uscături/ uitate demult în revărsări de ape/ unde adăsta ciurda-n vad să s-adape/ ascunzânduse-n umbrarul din răsuri.// Pe oblanic purtam un snop ţinut aproape/ prins în scorbura cu iască-n legături/ trecând maiestuoasă peste arături/ cercând a nu mă poticni în hârtoape.// Acasă din creştet când aruncai chinul/ zvâcni un şarpe – şi înmărmurită/ l-am văzut irizat în verde ca pelinul.// Mama pălind alergă după sapă îngrozită/ fiind hotărâtă să-i curme veninul/ însa-l pierdu prin iarba necosită… (Scorbura cu iască). Această lume a copilăriei şi adolescenţei, cu începuturile, întâmplările şi imaginile ei „zburând pe curcubeu în miere-ncărcat/ ce peste mări, spre viitor se-nclină.”, contribuie cu „podurile ei de lumină” la alcătuirea destinului artistic al poetei (Pasărea Phoenix).
Discursul liric al Eugeniei Bassa Crâşmaru nu e un simplu document al unei călătorii personale spre înţelesurile existenţei noastre, el înscrie în tiparele deja experimentate ale general-umanului o experienţă de viaţă ireductibilă, care devine prin valoarea sa receptabilă, răspunde şi corespunde unei necesităţi spirituale. Elementele de ordin mitologic, istoric, de evocare a strămăşilor daci, şi cele de sorginte naturală sunt prinse în decoruri pline de poezie, cântec şi filigranată reconstituire de spaţii autohtone: „Streiul dac unit cu doina vin agale/ cernându-şi nisipul de-aur şi mărgean/ înfiorând cu cânt arinişul din şirag.// Amurgu-n văpăi se revarsă-n cale/ sărutându-şi luna cuprins de alean/ iar seara trudită adoarme pe prag.” (Aştrii legendari).
Ultima secvenţă a cărţii, Goblen cu dedicaţii, care este alcătuită din sonete dedicate unor prieteni de suflet ai autoarei şi mari personalităţi ale vieţii culturale româneşti, reliefează pe un ton direct dragostea şi admiraţia sinceră pentru creaţia lui Ion Lucian, a actorilor Carmen şi Damian Crâşmaru, a lui Radu Beligan, Elena Forţu, Florin Piersic, Maria Ploae, Mircea Anitas, Al. G. Croitoru, George Mihăiţă, Stela Popescu şi Ion Miloş.
Fosforescenţele simbolice, deschiderile metaforice care marchează trecerea de la sugestii vizuale la exprimarea emoţiilor interioare prin poezie sunt îngemănate „într-un cântec simfonic al unui arcuş fermecat care este poeta, pictoriţa de icoane pe sticlă şi scenografa Eugenia Bassa Crâşmaru (…) care a păstrat de mult tăinuite în sine sonetele pictate spre a ni le dărui târziu, cu toată dragostea sufletului ei” (Ion Miloş). Aura sonetelor Eugeniei Bassa Crâşmaru ne cheamă la o incantaţie orfeo-panescă şi la o meditaţie care fac să licărească lumini şi să releve prin farmecul poeziei sale împlinirea, binele, adevărul şi frumosul.”
Duşiţa Ristin
