La Casa de Editură Max Blecher va apărea volumul “Mişcări de insectă” de Ionel Ciupureanu, în colecţia “Plantaţii”.
„Ionel Ciupureanu e un poet al ţesutului bolnav şi al sufletului atins de cangrenă, cu cruzimi paroxistice şi imagini construite în maniera ecorşeului sângeros. Discursul său e marcat de clivaje semantice, se naşte din segmente de vorbire dezarticulată între care funcţionează tensiuni de o mare intensitate. Acest autor, care face parte din categoria poeţilor «fără generaţie» şi a franctirorilor singuratici, mai preocupaţi de poezie decât de succes, străini de culisele unde se fac şi desfac gloriile literare, reprezintă o voce poetică de neignorat. ” (Octavian Soviany)>
„O poezie autentică şi rară, care are ca sursă fondul obsesiv malign al fiinţei umane dintotdeauna şi nu manifestările marginale ale acesteia. Ionel Ciupureanu reuşeşte versuri etanşe, puternic verbalizate, construite cu precizie, într-un monolog la persoana a II-a, convertind cuvintele la sensuri decantate, embrionare, care se contopesc într-o sintaxă convulsivă. Situat pe linia tragică a poeziei româneşti, Ionel Ciupureanu este un mare poet, deocamdată cunoscut mult mai puţin decât merită.”, a scris Gabriel Daliş.
Ionel Ciupureanu (n. 1957, Coşoveni, Dolj) a publicat cinci volume de poezie: „Pacea poetului” (1994, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut), „Amos” (1996), „Fălci” (1999, Premiul USR filiala Craiova), „Krampack” (2002, Premiul USR filiala Craiova) şi „Adormisem şi mă gândeam” (2005). În anii ’90 a scris versuri pentru formaţia punk Terror Art. Trăieşte la Craiova.