De curând, a apărut volumul “Eugène Ionesco (Eugen Ionescu) pe scenă, în România”, album conceput şi realizat de Florica Ichim, o importantă premieră editorială, cu un studiu introductiv de Doina Modola. Publicarea volumului editat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” – Revista „Teatrul azi” prin Editura Cheiron a fost sprijinită de Primăria Municipiului Slatina şi Societatea Culturală „Eugen Ionescu”.
Albumul reconstituie pentru prima dată – cu ajutorul materialelor de arhivă disponibile (adesea incomplete, afectate fie de trecerea timpului, fie de nepăsare): cronici, fotografii de spectacol, articole semnate de creatorii înşişi – destinul pe cât de inegal, pe atât de spectaculos al dramaturgiei ionesciene pe scenele din România.
Într-un remarcabil studiu introductiv – Eugen Ionescu şi reteatralizarea teatrului românesc –, Doina Modola observă că, pentru o scurtă, dar fastă perioadă de racordare a fenomenului teatral autohton la circuitul european, „cele două momente-cheie ale radicalizării expresiei scenice româneşti le-au constituit dramaturgia şi doctrina lui Bertolt Brecht şi, poate mai mult chiar, creaţia ionesciană”. Analizele sale dovedesc că toate cele şase spectacole realizate în teatre bucureştene în intervalul 1964–1968 (Rinocerii, Cântăreaţa cheală, Regele moare, Scaunele, Ucigaş fără simbrie,Victimele datoriei) au consolidat curentul de reteatralizare a teatrului românesc, îndeosebi prin lecturile regizorale inovatoare şi polemice semnate de Lucian Giurchescu şi Valeriu Moisescu. Devenit indezirabil pentru regimul ceauşist, Ionescu va reintra în repertoriile noastre abia la începutul anilor 90, când doi dintre cei mai originali regizori ai momentului, Mihai Măniuţiu şi Tompa Gábor, au montat la Cluj antologice spectacole cu „Lecţia” (Teatrul Naţional din Cluj, 1991) şi „Cântăreaţa cheală” (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, 1992).
Pe lângă paginile ample rezervate premierelor din ultimele două decenii semnate de aceştia, precum şi de Vlad Mugur, Victor Ioan Frunză, Alexandru Dabija, Felix Alexa, Kincses Elemer, Dominic Dembinski, Ion Lucian, Horaţiu Mălăele, Beatrice Bleonţ, Theodor Cristian Popescu, Ion Sapdaru, Tino Geirun, Andrei Mihalache, Grigore Gonţa, Gelu Colceag, Bogdan Ulmu, Laurian Oniga, Ion Ciubotaru, nu sunt uitate, în cuprinsul volumului, spectacolele radiofonice cu piese ionesciene realizate în special din 2000 încoace.
Editat cu prilejul inaugurării pe 26 noiembrie 2010 a Centrului Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina, albumul prezintă, în plus, o serie de documente definitorii pentru relaţia dintre dramaturg şi oraşul său de baştină, locul unde a luat fiinţă, în 1991, Societatea Culturală „Eugen Ionescu”, iar ceva mai târziu, un teatru cu un ambiţios repertoriu ionescian asumat de regizorul Mihai Lungeanu şi alţi câţiva artişti entuziaşti.
