La Editura Humanitas Multimedia va apărea volumul “Plugarul şi moartea” de Johannes von Tepl, în lectura lui Andrei Pleşu şi traducerea lui Marin Tarangul.
Dialogul acesta tulburător, purtat între un bărbat rămas văduv – „Plugarul” – şi Moarte, a fost scris la răscrucea dintre Evul Mediu şi Renaştere. Perenitatea textului ţine de limpezimea de cristal a „vocilor” sale: tânguirea neistovită a omului, care-şi plânge, ca un alt Iov, cruda soartă, şi cinismul plin de sarcasm al Morţii, care-i arată mereu cât de inevitabilă îi e condiţia. Şi totuşi, după ce o vreme această capodoperă a literaturii germane medievale a cunoscut o largă răspândire, peste ea s-a aşternut o uitare de aproape cinci secole. Grăitor e însă faptul că redescoperirea dialogului a avut loc tocmai la începutul veacului nostru, atât de adânc muncit de problema Sfârşitului. Şi iarăşi grăitor este că el l-a inspirat pe Heidegger în faimoasa analiză pe care a făcut-o omului ca fiinţă-întru-moarte: sfârşitul pe care îl are în vedere moartea, spune gânditorul de la Freiburg, nu înseamnă faptul de a fi ajuns la sfârşit al omului (das Zu-Ende-sein), ci faptul că în fiece clipă omul este fiinţa-întru-sfârşit (das Sein zum Ende). Moartea nu este momentul în care omul iese din viaţă, ci un mod de a fi pe care omul şi-l asumă din clipa în care intră în ea. Şi Heidegger citează aici sentinţa rostită în cuprinsul dialogului: „Din clipa în care se naşte, omul este destul de bătrân ca să moară.”
Johannes von Tepl (J. von Saaz, J. Henslini de Sitbor) s-a născut în 1342/1350 în Boemia. A studiat la Universitatea din Praga şi posibil la Paris, iar după 1378 a fost notarius civitatis şi mai târziu rector scholarium la Saaz (Zatec). A murit la Praga în 1414 sau 1415. Der Ackermann aus Bohmen (Plugarul şi moartea, 1400) este una dintre primele opere importante în proză ale literaturii de limbă germană.
