La Editura Cartea Românească a apărut volumul “Mainimicul” de Ioan Moldovan, în colecţia “Poezie”.
„De sub aceste texte lehămesite şi la capătul unei biografii angajate în metafora decrepitudinii apare, aproape riguros, la Ioan Moldovan, semnul unui sacrificiu. Între vechile sale exerciţii de transparenţă şi actualul tratat de agonie, chiar dacă substanţa vitală e declinantă, asociindu-şi în această pantă, ca agent agravant, şi maliţia scripturală, există o linie de perseverenţă care promovează idealitatea lumii în contrast suav cu delabrarea ei.” (Al. Cistelecan)
„Arsă şi călcată-n picioare, prefăcută-n cenuşă pe „câmpul cu fluierături dezamăgite”, servită cu aplomb la „praznicul infernal”, poezia regenerează, creşte ca o iarba pe un teren ce părea pentru totdeauna sterp. Senzaţia declinului apare învinsă de cea a plinului expresiv. Marcat de o intensitate aparent dezabuzată şi de un cinism suav, Ioan Moldovan e neîndoios unul dintre cei mai importanţi poeţi ai bogatei serii lirice optzeciste.” (Gheorghe Grigurcu)
„Tocmai această notare a stării de fapt şi echivalarea ei cu mainimicul individualizează „noul sezon elegiac” al poeziei lui Ioan Moldovan: insignifiantul, precarul, derizoriul devin dominante pentru prima oară în scrisul poetului, expresie a radicalizării viziunii sale, a refuzului iluzionării. Este, în fond, şi o profundă criză a „livrescului”, refugiul cultural pare a nu mai putea salva nimic.” (Ion Pop)
