La Editura Curtea Veche Publishing a apărut volumul “Kathie şi hipopotamul” de Mario Vargas Llosa, în colecţia “Byblos”, în traducerea lui Mihai Cantuniari şi a Alinei Cantacuzino.
„Dacă în Lima anilor ’50, oraşul în care am început să scriu, ar fi existat o mişcare teatrală, este foarte probabil ca, în loc de romancier, să fi devenit dramaturg. Pentru că teatrul, de pe vremea când încă purtam pantaloni scurţi şi am văzut la Teatrul Segura o punere în scenă a piesei “Moartea unui comis-voiajor” de Arthur Miller […], a fost prima mea iubire. […] Deşi mi-am dedicat viaţa altor genuri de literatură, iubirea precoce pentru teatru nu s-a stins niciodată şi a continuat să pâlpâie acolo în umbră, dând dovadă în acest sens chiar piesele cuprinse în acest volum.
Scrierea lor a fost o permanentă plăcere şi, în acelaşi timp, o lecţie de modestie şi de sinteză, căci, spre deosebire de romancier, care este atotputernic şi extrem de liber, autorul de teatru trebuie să-şi accepte condiţia de simplă piesă a unui mecanism în care actorii, regizorii, scenografii, la fel ca timpul şi mijloacele, joacă un rol prin-cipal în succesul sau eşecul spectacolului.”, a scris Mario Vargas Llosa.
Mario Vargas Llosa s-a născut în Arequipa, Perú, în 1936. Studiază literele şi dreptul la Universidad Nacional Mayor de San Marcos din Lima şi îşi obţine doctoratul în filozofie şi litere la Universidad Complutense din Madrid. Trăieşte o vreme la Paris, apoi la Londra şi la Barcelona. După o primă piesă de teatru scrisă în 1952 (La Huida del Inca), pusă în scenă dar nepublicată, şi un volum de povestiri apărut în 1959 (Şefii), recunoaşterea vine odată cu Premiul Leopoldo Alas. Cariera sa de scriitor câştigă cu adevărat în notorietate în momentul publicării romanului “Oraşul şi câinii”, care îi aduce Premiul Biblioteca Breve în 1962, Premiul Criticii în 1963 şi care este repede tradus în peste treizeci de limbi. În 1966 vede lumina cel de-al doilea roman al său, “Casa Verde”, distins deopotrivă cu Premiul Criticii în 1966 şi cu Premiul Internaţional Rómulo Gallegos în 1967. Urmează o operă vastă, acoperind genuri diverse, de la roman şi povestire până la eseu, memorii şi critică literară, încununată cu recunoaşterea internaţională şi distincţii prestigioase: “Conversaţie la Catedrală”, “Pantaléon şi vizitatoarele”, “Orgia perpetuă: Flaubert şi „Doamna Bovary“, “Mătuşa Julia şi condeierul”, “Războiul sfârşitului lumii”, “Cine l-a ucis pe Palomino Molero”, “Povestaşul”, “Lituma în Anzi”, “Elogiu mamei vitrege”, “Caietele lui Don Rigoberto”, “Paradisul de după colţ” ş.m.a.
Considerat de presa internaţională un spirit renascentist al vremurilor moderne, Vargas Llosa s-a angajat intens şi în viaţa politică şi socială din ţara sa – în 1990 a candidat la preşedinţia Republicii Perú, dar a pierdut în ultimul tur.
În anul 2010 lui Mario Vargas Llosa i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură.
