Joi, 16 decembrie 2010, ora 18.00, la Librăria Dalles din Bucureşti (B-dul Nicolae Bălcescu, nr. 18) va avea loc lansarea volumului “Berlinul meu e un monolog” de Nora Iuga, apărut în colecţia „Jurnale şi memorii” a Editurii Cartea Românească. Prezintă: Octavian Soviany, Claudiu Komartin. Moderator: Bianca Burţa-Cernat.
Jurnalul berlinez, “Berlinul meu e un monolog” – cu cele două părţi ale sale, “Fasanenstrasse 23” şi “Stuttgarterplatz 22”, scrise la un interval de zece ani – surprinde personalitatea unui oraş benefic şi malefic totodată, care te seduce şi te sperie deopotrivă, fixează imaginea unui organ viu care respiră, pulsează, celulele lui reproducîndu-se vertiginos ca pe lamela unui microscop planetar. Dar aceasta nu este, pur şi simplu, o carte despre fabulosul oraş din două lumi, ci o carte despre Berlinul unic şi irepetabil al fascinantei şi seducătoarei scriitoare Nora Iuga, al cărei monolog stă sub semnul unei replici memorabile: „Berlinul sunt eu”.
„Cel mai grozav scriu în cap, mergând pe străzi, aşa am scris prima parte a jurnalului, pe bănci, în parcuri, în cimitire, în trenuri, în bistrouri. Ultima parte am scris-o mai mult în casă, la birou; soarele era tot mai palid şi mai stins. Vara şi toamna mai sunt mese pe trotuar, atunci mori să auzi ce vorbesc oamenii, să vezi cum se privesc, dacă se iau de mînă, dacă îşi scot pantoful să-şi mângâie câinele cu talpa goală. Acum vara şi toamna se grăbesc să plece cât mai devreme acasă şi Berlinul se arată tot mai şters, de fapt el nici nu există decât în oglinda mea, adică în chipul meu, în aerul meu, în mâna mea care scrie. Berlinul ăsta nu mai e decât o mică parcelă, inclusă, printr-un partaj arbitrar, unui teritoriu nelimitat, numit Nora Iuga (în slava veche numele ăsta ar putea fi tălmăcit prin Nord-Sud, paradoxul perfect, în care s-ar putea întâlni polul frigului cu cel al căldurii). De aceea nu e vina mea dacă uneori Berlinul ăsta e o biată umbrelă, împrumutată de la un hotel de trei stele de pe Nestorstrasse, pe care Nora Iuga o uită în S-Bahn, dar nu-şi face griji, fiindcă mâine o va găsi, cu siguranţă, la depozitul de obiecte uitate.” , a scris Nora Iuga.
