În perioada 4 – 5 noiembrie 2010, Performance Space 122 din New York a prezentat premiera spectacolului “SUPERGABRIELA”, realizat de Cosmin Manolescu şi Compania Paradis Serial, dedicat memoriei Gabrielei Tudor. Cele două reprezentaţii s-au bucurat de reacţii pozitive în presa americană, spectacolul având cronici atât în “The New York Times”, cât şi pe blogurile de specialitate dedicate dansului.
“Seara a fost compusă din două părți – dreams.land, în coregrafia lui Cosmin Manolescu și interpretarea lui Camille Mutel și Litsa Kiousi, urmată de “superGabriela”, un solo în coregrafia și interpretarea lui Cosmin Manolescu. (…) A fost tulburător, frumos și straniu. Cu tot fumul și muzica, contopite cu lipsa mișcării și disperarea, atmosfera a fost ca într-un fel de purgatoriu suprarealist sau într-un club de noapte plin de amenințări sinistre. (…) Duetul a explorat emoții primare precum dorința, frica și despărțirea; solo-ul a vorbit despre pierdere și singurătate. Dar împreună cele două piese au căpătat o coeziune intrinsecă, în afara logicii. Iar prin dispunerea publicului pe scenă, în mijlocul acțiunii, s-a creat un sentiment de intimitate și includere – nu de distanțare și de excludere a publicului. Pare că am fost martor la o serie de piese despre suferință, însă “superGabriela” vorbește mult despre dezorientare și instabilitate emoțională, despre năvala amintirilor, despre haos și confuzie – încheindu-se într-o acceptare plină de ezitări. Spectacolul a fost ca un fel de happening. Frumos, emoționant și tulburător, cu un sens absolut dincolo de puterea noastră de înțelegere”. , a scris Andy Horwitz – Supergabriela at PS122, CultureBot (http://culturebot.net/2010/11/8494/supergabriela-at-ps122/)
“Plasarea publicului în întuneric a reprezentat un mod de a evoca senzația că atunci când mori, ești singur; când un partener se stinge, este un alt fel de întuneric. În partea a doua a spectacolului, “superGabriela”, [Manolescu] s-a abandonat suferinței în termeni mai clari, interpretând un solo marcat de acest sentiment al pierderii”. (Gia Kourlas, The New York Times, “After a Lone Hand Beckons, Grief, and Lipstick on a Naked Woman” (http://www.nytimes.com/2010/11/06/arts/dance/06paradise.html?_r=1&ref=dance)
“A fost ca la un film de David Lynch – noir, cu muzică învăluită în fum, atmosferă stranie, sugestii erotice confuze, lipsite de urmări și fără un fir narativ explicit – și totuși o lume care m-a lăsat pe gânduri, în liniște, până târziu în noapte. Partenerul meu a vorbit despre experiența sa ca despre un tablou de Mark Rothko – câmpuri de culoare și lumini. În orice caz, amândoi am simțit fascinația întunericului”. (Aaron Mattocks – “Seeing What No One Else Did: Dance from Bucharest and Berlin, CultureBot” (http://culturebot.net/2010/11/8527/seeing-what-no-one-else-did-dance-from-bucharest-and-berlin/)
„dreams.land” este un duet interpretat de Camille Mutel și Litsa Kiousi. Prin această piesă Cosmin Manolescu își continuă investigația și dorința de a aprofunda relația dintre performeri și public prin legarea la ochi a participanților la spectacol și conducerea lor într-un spațiu hiper-intim, unde aceștia pot alege să experimenteze dreams.land cu sau fără văz. Piesa a fost realizată la Luxemburg în 2007, în cadrul unei rezidențe oferite de Centre de Création Chorégraphique Luxembourgeois cu ocazia evenimentelor organizate în cadrul Sibiu & Luxemburg Capitale Culturale Europene 2007, cu sprijinul financiar al Fondului Cultural Național și al Centrului Național al Dansului din București. Legătura dintre performeri și public din prima piesă continuă în partea a doua a spectacolului, „superGabriela”, un solo foarte personal despre dragoste și durere.
Premiera de la New York a fost realizată în parteneriat cu Fundația Gabriela Tudor.
Cosmin Manolescu este coregraf, performer și manager cultural. Este director executiv al Fundației Gabriela Tudor și al Asociației ArtistNe(s)t – Rețeaua Centrelor de Rezidență pentru Artiști în România – rețea fondată de Gabriela Tudor în 2006. Spectacolele sale au fost prezentate cu succes în importante festivaluri și teatre de dans din Amsterdam, Barcelona, Bassano del Grappa, Beirut, Bremen, București, Dublin, Florența, Liverpool, Lyon, New York, San Diego, Paris, Porto, Roma, Rotterdam etc. În 2005 Societatea Autorilor și Compozitorilor Dramatici din Paris îi acordă premiul „Nouveau Talent Choregraphie” pentru spectacolul „Paradis Serial” și proiectul „Don’t Ask the Blond”. Împreună cu Gabriela Tudor a avut un rol major în dezvoltarea dansului contemporan în România și în crearea Centrului Național al Dansului București.
