În perioada 3-5 decembrie 2010, la Tribeca Cinemas din New York are loc cea de-a cincea ediţie a Festivalului de film românesc, eveniment organizat de Institutul Cultural Român din New York. Cu această ocazie va fi inaugurată proiecţia documentarului-eveniment “Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, în regia lui Andrei Ujică. Tradiţionalul eveniment new-yorkez, prin care ICRNY îşi încheie seria manifestărilor culturale româneşti din America în 2010, este realizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), festival care îi dedică un medalion special marelui actor Victor Rebengiuc.
Victor Rebengiuc se va afla pentru prima oară în America, prezentând atât filmele recente “Marţi după Crăciun” (regia Radu Muntean) şi “Medalia de onoare” (regia Călin Peter Netzer), cât şi clasicul film regizat de Lucian Pintilie în 1981, “De ce trag clopotele, Mitică?” Acesta din urmă va închide, de altfel, cea de-a cincea ediţie a Festivalului de Film Românesc din New York şi va fi prezentat publicului american într-o copie nouă proaspăt realizată de către CNC în laboratoarele Kodak Cinelabs România.
Selecţia de filme noi va mai include premierele americane absolute cu „Portretul luptătorului la tinereţe” (r. Constantin Popescu) şi „Caravana cinematografică” (r. Titus Muntean), dar şi „Aurora” lui Cristi Puiu. Atât “Aurora”, cât şi “Marţi după Crăciun” şi „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” revin în New York după premiera din cadrul prestigiosului Festival Internaţional de Film de la New York din octombrie. Filmele lui Puiu şi Muntean au deja un distribuitor american şi urmează să fie distribuite în SUA în cursul anului 2011.
Un program paralel intitulat „Women on the Move” face portretul femeilor în noile filme româneşti şi va include premierele new-yorkeze cu „Felicia, înainte de toate” (r. Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf) şi „Francesca” (r. Bobby Păunescu), dar şi premiera americană a mediumetrajului regizat de Iulia Rugină, „Captivi de Crăciun”.
HBO România beneficiază de un Focus la această ediţie a festivalului, prin prezenţa a nu mai puţin de trei documentare pe care le-a produs între 2009 şi 2010: „Circul vesel” (r. Claudiu Mitcu), „The Shukar Collective Project” (r. Matei-Alexandru Mocanu) şi „Lumea văzută de Ion B.” (r. Alexander Nanău), acesta din urmă fiind deja proiectat la Festivalul de la Telluride şi având şanse la un trofeu la ceremonia premiilor Emmy din 22 noiembrie 2010, unde este nominalizat la categoria “Arts Programming”.
Programul festivalului este întregit de o selecţie de scurtmetraje care cuprinde “Oxigen” (r. Adina Pintilie), „Troleibuzul 92” (r. Ştefan Constantinescu), „Urban Groove” (r. Ruxandra Ghiţescu), dar şi deja-multipremiatele „Colivia” şi „Lord”, ambele în regia lui Adrian Sitaru.
Ediţia actuală a Festivalului de Film Românesc de la New York, intitulată în acest an „A New Beginning”, anticipează aniversarea din 2011 a unui deceniu de la naşterea Noului Cinema Românesc. “Prin „Moartea domnului Lăzărescu” (r. Cristi Puiu), Noul Cinema Românesc şi-a dobândit, încă din 2005, o solidă popularitate în America. 2010 este, din mai multe puncte de vedere, momentul pentru un nou început. După cinci ani de absenţă, Puiu a revenit în actualitate cu un nou film, “Aurora”, al cărui titlu însuşi conţine ideea unui nou început. „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” încheie un capitol din istoria naţională recentă, oferind o perspectivă nouă, necesară şi cu siguranţă controversată asupra fostului şef de stat şi dictator. Majoritatea personajelor din filmele recente, că e soţul infidel din „Marţi după Crăciun”, părintele culpabil din „Medalia de onoare” sau eroinele din „Felicia, înainte de toate” şi „Francesca”, tânjesc după un nou început sau măcar o schimbare. Raportându-se, fiecare în felul său, la estetica Noului Val, titlurile din selecţia acestui an compun oglinda perfectă a unui societăţi disperate aflate la răscruce, în căutarea drumului cel bun”, a declarat pentru presa americană Mihai Chirilov, curatorul de fiecare an al festivalului organizat de Institutul Cultural Român din New York.
Victor Rebengiuc va participa, alături de Mariana Mihuţ, la seara de închidere a festivalului. Printre invitaţii festivalului de la Tribeca Cinemas se mai numără actriţele Ozana Oancea (Felicia, înainte de toate, Captivi de Crăciun) şi Monica Bîrlădeanu (Francesca), regizorul şi producătorul Bobby Păunescu (Francesca, respectiv Aurora), directorul TIFF şi producătorul Tudor Giurgiu (Caravana cinematografică), Andrei Creţulescu (producător HBO România), profesorul Vladimir Tismăneanu şi criticul de film Alex. Leo Şerban.